Flavius Stoican, avertizat după ce a preluat-o pe Dinamo: „Și-a asumat un proiect destul de dificil!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Flavius Stoican a fost instalat pe banca tehnică a lui Dinamo la finalul anului trecut, iar fostul antrenor al „câinilor”, Adrian Mihalcea, spune că misiunea sa nu va fi una ușoară.

Dinamo traversează cel mai dificil moment din istorie, iar Flavius Stoican a fost adus de conducerea clubului din Șos. Ștefan cel Mare pentru a încerca să evite retrogradarea. Antrenorul l-a înlocuit pe Mircea Rednic, îndepărtat după ultimul meci din 2021, 0-2 cu Farul Constanța.

Flavius Stoican a fost anunțat ca noul antrenor al lui Dinamo, iar Adrian Mihalcea a comentat această mutare a conducerii clubului în cadrul emisiunii ProSport Live.

Flavius Stoican, avertizat de Adrian Mihalcea

Adrian Mihalcea spune că Flavius Stoican a venit la Dinamo într-un moment foarte greu și îl avertizează că nu va avea o misiune ușoară.

Echipa din Șos. Ștefan cel Mare este penultima în clasamentul Ligii 1 și speră că va reuși să prindă măcar un loc de baraj la finalul sezonului pentru a continua în prima divizie și sezonul următor.

Adrian Mihalcea a spus despre Flavius Stoican, în cadrul emisiunii ProSport Live, că este un tehnician care „știe meserie”. De asemenea, el l-a avertizat pe noul tehnician al „câinilor” că la Dinamo nu are nimeni răbdare.

„E o decizie a clubului, într-un moment greu. Nici rezultatele n-au fost cele așteptate. Flavius a mai fost la Dinamo, este un antrenor tânăr, și-a asumat un proiect destul de dificil. Îl cunosc mai puțin, nu ne-am duelat foarte mult ca antrenori, dar la Viitorul Pandurii, o echipă mică, a făcut lucruri foarte bine. El știe meserie!

La Iași, cred că e ultimul antrenor care a calificat echipa în play-off. Trebuie însă să gestioneze această situație, la Dinamo nu te așteaptă nimeni. Văd că încearcă să aducă ceva jucători, sper că va și reuși”, a spus Adrian Mihalcea, la ProSport Live.

Publicat: 10 01. 2022, 23:06