Dumitru Dragomir, extaziat de evoluțiile lui Ianis Hagi la Rangers: „Am mare încredere în el!”. Ce îi lipsește mijlocașului român și sfatul pentru Gigi Becali | EXCLUSIV ProSport Live

Dumitru Dragomir a comentat evoluțiile lui Ianis Hagi la Glasgow Rangers, în direct la ProSport Live. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal este încântat de prestațiile mijlocașului român și consideră că acestuia îi lipsește un jucător alături, care să-i pună în valoare calitățile.

Mai mult, Dragomir consideră că Gigi Becali ar trebui să facă un efort financiar și să-l achiziționeze pe Ianis Hagi, pentru ca mai apoi să facă o adevărată afacere din vânzarea lui.

Lui Ianis îi lipsește jucătorul care să-l pună în valoare

„Nu există echipă nepotrivită pentru Ianis sau potrivită. E bine să intri printre jucători buni. E greu să se descurce, dar am mare încredere. Îi lipsește încă un jucător, doi, care să-l pună în valoare la echipă, acolo. Eu dacă eram în locul lui Gigi îl cumpăram și îl vindeam după doi ani de zile și scoteam bani. Nu mai sunt vremurile alea, iar ca să ajungi la valoarea lui taică-su trebuie să fii geniu”, a spus Dumitru Dragomir în exclusivitate la ProSport Live.

Publicat: 13 02. 2020, 10:47
Actualizat: 13 02. 2020, 11:01