Dinu Gheorghe îi coboară pe dinamoviști cu picioarele pe pământ: „Nu poți să ceri un milion de euro pe Deian Sorescu!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Dinu Gheorghe, fost conducător de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre o posibilă plecare a lui Deian Sorescu (23 de ani) de la Dinamo.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Legia Varșovia l-a ofertat pe Deian Sorescu, însă polonezii ar fi plătit doar 350 de mii de euro, iar conducerea clubului Dinamo a refuzat oferta.

Totuși, Dinu Gheorghe este de părere că Dinamo nu poate cere o sumă mai mare în schimbul căpitanului său.

Dinu Gheorghe, despre plecarea lui Deian Sorescu de la Dinamo

Fost președinte la Rapid și Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe a explicat de ce cluburile din străinătate nu vor plăti un milion de euro în schimbul lui Deian Sorescu.

„Nu poți pretinde pentru Sorescu un milion de euro. Este fantezistă ideea asta. Păi, Sorescu a jucat la o echipă care se bate la retrogradare, a jucat un meci la echipa națională, bine, două amicale aproape. Nu te supăra, nimeni nu cumpără cu un milion jucători cu două jocuri amicale. Sorescu are și el o vârstă, nu mai are 19-20. De la Legia poate să se întoarcă înapoi în România sau înapoi la Dinamo. Nu are Legia garanția că îl vinde mai departe.

Legia e legată și ea de Champions League. Ajungea la 1.2 milioane dacă echipa intra în grupele Champions League și Sorescu evolua în jocurile din play-off, să spunem. Atunci, Dinamo putea să primească o sumă mai mare. Eu zic că e exagerat să ceri un milion pe Sorescu.

Sorescu nu e nici apărător, nici mijlocaș. E ceva la mijloc, între cele două posturi. Nu este un jucător despre care să spui că acoperă acest post”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

  • 1.4 milioane de euro este cota de piață a lui Deian Sorescu, potrivit Transfermarkt.
  • 7 goluri în 37 de meciuri a marcat Deian Sorescu pentru Dinamo în acest sezon al Ligii 1.
Publicat: 21 06. 2021, 22:44
Actualizat: 21 06. 2021, 23:47