De ce nu mai reușesc antrenorii români în străinătate? Răspunsul e oferit de șeful Școlii de Antrenori din FRF: „La asta se uită cei din top! Sunt la alt nivel”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal, a explicat la emisiunea ProSport Live de ce nu mai reușesc antrenorii români în străinătate, la un nivel înalt.

În ultimii ani, tehnicieni români precum Cosmin Olăroiu sau Răzvan Lucescu au cunoscut, într-adevăr, succesul și peste hotare, însă niciunul n-a pătruns în elita fotbalului european.

De ce nu mai reușesc antrenorii români în străinătate? Răspunsul e oferit de șeful Școlii de Antrenori

Lucian Burchel a explicat că scouterii din afara României iau în calcul atunci când caută un antrenor și nivelul fotbalului în țara din care aceștia provin.

Astfel, chiar și în condițiile în care Olăroiu sau Răzvan Lucescu au succes în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite sau în Grecia, există anumite aspecte care îi trag și pe ei în jos și îi țin departe de „crema” fotbalului.

„Așa cum scouterii care caută jucători pe care să-i propună în țări pentru contracte, jucători români, nu reușesc întotdeauna să ducă jucătorii direct în top, în elită, în top 5 campionate, așa și scouterii care se ocupă de găsirea de antrenori se uită la nivelul jucătorilor, al campionatului, la cât de valoros e campionatul, la ritmul de joc, la toate lucrurile.

Cred că toți antrenorii de la noi din Liga 1 au potențial. Dacă vorbim despre Olăroiu sau Răzvan Lucescu, ei sunt la alt nivel pentru că sunt de succes. Olăroiu este de succes în zona arabă, unde nivelul se ridică datorită investițiilor mari, ei răspund bine la nivelul respectiv”, a declarat Lucian Burchel, la ProSport Live.

Burchel a fost în război cu Pintilii! Ce a declarat antrenorul de la FCSB

„(n.r. – despre răbufnirea de după deplasarea la Sibiu) Da, am răbufnit aiurea, pentru că mi s-a părut, că acum nu mi se mai pare, că e prea mult tam tam pentru nimic. Mi-am cerut scuze, îmi cer şi acum. Din păcate, am greşit atunci.

Din federație am vorbit cu Mihai Stoichiţă. Mi-a zis să mă apuc de şcoală, să urmez lucrurile normal. Sunt înscris la şcoala de antrenori (n.r. – pentru carnetul de antrenor)”, a declarat Mihai Pintilii, într-un interviu acordat Orange Sport.

Publicat: 02 03. 2024, 11:15