De ce l-a demis Mihai Rotaru pe Ivaylo Petev de la Universitatea Craiova! „A făcut niște gafe monumentale! A fost nesigur tot timpul”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Bulgarul Ivaylo Petev a fost demis de pe banca celor de la Universitatea Craiova, iar în locul lui, patronul Mihai Rotaru l-a instalat pe Costel Gâlcă.

Sorin Cârțu, legendă a Craiovei și fost președinte a clubului, a vorbit despre motivele care au condus la demiterea lui Ivaylo Petev dar și despre greșelile pe care le-a făcut bulgarul pe banca clubului din Bănie.

De ce l-a demis Mihai Rotaru pe Ivaylo Petev de la Universitatea Craiova!

În cadrul unei intervenții telefonice la ProSport Live, Sorin Cârțu a vorbit despre greșelile făcute de Ivaylo Petev pe banca celor de la Universitatea Craiova. Fostul președinte al clubului consideră că nesiguranța de care a dat dovadă antrenorul bulgar a condus la decizia pe care a luat-o patronul Mihai Rotaru.

„Ivaylo Petev a fost nesigur tot timpul, el a fost constant în nesiguranță. A făcut niște greșeli, niște gafe monumentale, cum n-am văzut la alți antrenori”, a declarat Sorin Cârțu, la ProSport Live.

Sorin Cârțu are așteptări mari de la Costel Gâlcă

Pe banca celor de la Universitatea Craiova a fost instalat Costel Gâlcă, antrenor care a câștigat trei trofee cu FCSB, în urmă cu nouă ani. De atunci, tehnicianul nu a mai antrenat în Superliga României. Cu toate acestea, Sorin Cârțu este de părere că antrenorul se va descurca foarte bine și că are experiența și calitățile necesare pentru a obține performanțe cu Universitatea Craiova.

„Costel Gâlcă, în perioada în care nu a antrenat în România, a prins multă experiență, cu siguranță. Deci, mă aștept să aibă rezultate. E un tip echilibrat, mi-a plăcut ca fotbalist și așa l-am văzut și ca antrenor. Nu este entuziasmat de o victorie și nici depresiv când pierde, are echilibrul necesar unui antrenor. Avem nevoie de un astfel de echilibru”, a adăugat Sorin Cârțu.

În acest moment, Universitatea Craiova ocupă poziția a treia a clasamentului, cu 31 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului secund, CFR Cluj.

Publicat: 17 04. 2024, 20:53