De ce crede unul dintre cei mai în formă fotbaliști din Superliga că are șanse minime să facă parte din lotul României la EURO 2024! Comparația cu un caz celebru de la EURO 2016: „Eu atunci eram la Steaua”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Alexandru Chipciu a vorbit, în direct la ProSport Live, despre șansele de a prinde lotul pentru Campionatul European din Germania.

Căpitanul lui U Cluj consideră că accidentările și forma de moment vor conta foarte mult în alegerile lui Edi Iordănescu pentru turneul final din vara viitoare.

Alex Chipciu crede că are șanse minine să facă parte din lotul pentru EURO 2024

La mijlocul lunii iunie, România va lua startul la EURO 2024. După ce tricolorii s-au calificat, Edi Iordănescu a dat de înțeles că dacă vor mai apărea jucători noi, trebuie să fie acceptați de grupul care a dus greul în campania de calificare.

Întrebat dacă se vede în lotul final care se va deplasa în Germania, Alexandru Chipciu, unul dintre cei mai în formă jucători din Superliga, a mărturisit că selecționerul va trebui să managerieze foarte bine posibilele accidentări și forma de moment în alegerile pe care le va face.

„Depinde de forma de atunci, accidentări și așa mai departe. Poate că vor fi la EURO jucători care acum nici nu se gândesc, nici nu iau în calcul că ar putea fi luați.

La EURO 2016 era o discuție cu mine și cu Maxim, amândoi jucam mijlocaș stânga și eu atunci la FCSB nu eram în formă și el n-a mers la EURO, iar acum dacă stau să mă gândesc și la nivelul la care e acum, mi se pare cumva ciudat că n-a fost. Probabil și la acest EURO vor fi cazuri de acest fel”, a spus Alex Chipciu, la ProSport Live.

  • În acest sezon, în 21 de meciuri disputate în Superliga și Cupa României pentru U Cluj, Alexandru Chipciu a marcat 5 goluri și a oferit 4 pase decisive.
  • Până la 34 de ani, Alex Chipciu se mândrește cu 6 campionate cucerite în Superliga, 3 pentru FCSB și 3 pentru CFR Cluj, un titlu și o Supercupă a Belgiei cu RSC Anderlecht, o Cupă a României cu FCSB, două Supercupe ale României, una cu CFR Cluj și una cu FCSB, și două Cule ale Ligii cu FCSB.
  • De asemenea, mijlocașul de bandă a adunat și 47 de selecții pentru naționala României, pentru care a marcat și 6 goluri.
Publicat: 28 12. 2023, 16:38