Daniel Pancu face lumină în scandalul despre situația din Cecenia: „Nu poți să-mi schimbi părerea niciodată, pentru că nu pot să îmi schimb caracterul” I VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Daniel Pancu a oferit recent o declarație ce a iscat foarte multe reacții negative la adresa sa. Fostul atacant a vorbit despre situația din Cecenia și a oferit o reacție șocantă despre modul în care sunt tratate femeile acolo.

Legenda Rapidului a evoluat în Cecenia din 2008 până în 2009 pentru formața Terek Grozîi. El a vorbit despre perioada petrecută acolo și despre președintele Ramzan Kadîrov. Acesta și-a trimis armata în Ucraina pentru a-i da o mână de ajutor lui Vladimir Putin.

Invitat la ProSport Live, Daniel Pancu, a vorbit și despre acest subiect și spune că lumea l-a înțeles total greșit.

Daniel Pancu: „Nu poți să-mi schimbi părerea niciodată, pentru că nu pot să îmi schimb caracterul”

„Pancone” a vrut să lămurească subiectul „Cecenia” și a spus, la ProSport Live, că regretă că a acrodat acel interviu într-o perioadă atât de grea pentru Ucraina.

„În primele zile, atunci, mi-a fost foarte greu, pentru că nu înțelegeam pe cine am omorât și chiar nu e genul meu. Un interviu care nu trebuia să aibă loc niciodată în zile de război. Pentru că trăim într-o lume sensibilă în momentul de față, o lume fragilă. Nu am nicio vină că omul despre care vorbeam este aliatul celui mai mare dușman al NATO, inclusiv al României… Sunt chestii politice care mă depășesc total. Am fost întrebat despre Ramzan, pe care l-am cunoscut în vreme de pace, familia Terek era alcătuită din vreo zece ruși, 4-5 ucraineni, 4-5 ceceni, noi 13 străini, internaționali toți.

Trăiam în liniște, în pace și așa l-am cunoscut eu pe el. Dacă nu vrei opinia mea… și nu poți să mi-o schimbi niciodată, pentru că nu pot să îmi schimb caracterul. Dacă m-ai întrebat despre omul ăla… Acum, dacă e criminal, genocid, asasin, nu mă interesează, chiar nu e problema mea. Eu vă spun cum l-am cunoscut pe el. E foarte simplu. Iar legat de femei, iar… altă conjunctură. Trăim în două civilizații paralele. Am ieșit într-o singură seară, într-o grup de 5-6, era și un cuplu. M-am uitat doar în paharul meu, în farfuria mea, m-am simțit foarte incomod, după o oră am plecat acasă, pentru că nu mă simțeam bine. Asta înseamnă că le-am respectat tradițiile (n.r. să nu te uiți la femeia altuia).

Am spus niște lucruri nepotrivite, pentru că eu trăind acolo e ca și cum ai da bună ziua, crede-mă, e o banalitate. Normal că e o atrocitate. Am simțit o urmă de cenzură din partea unor persoane din partea cărora mă așteptam la mai mult.

Oricum, mi s-a făcut o imagine total opusă față de ceea ce sunt eu: unul care iubește viața, corect tot timpul… Pentru că dacă eram vreun extremist, vreun nazist, vreun satanist… pentru că ăștia iubesc moartea. Sunt atâția oameni care mă cunosc și știu că nu sunt eu. Regret că am dat interviul ăsta, nu trebuia să aibă loc pe vremea asta

Publicat: 11 04. 2022, 23:33