Cum va arăta FCSB dacă Gigi Becali face toate cele 4 transferuri SF și îi aduce pe Philip Otele, Louis Munteanu, Denis Alibec și Alex Mitriță! Lucian Sănmărtean anunță o echipă invincibilă și o plecare iminentă: „Să își facă și el bănuțul”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 8 poze

Gigi Becali visează la o campanie de transferuri spectaculoasă, în această vară. Patronul celor de la FCSB are în plan să atace grupele UEFA Champions League și a stabilit deja câteva ținte clare.

FCSB este lider în Superliga României și este foarte aproape de cucerirea titlului de campioană, având 10 puncte avans în fața principalelor urmăritoare.

Cum va arăta FCSB dacă Gigi Becali face toate cele 4 transferuri SF

După o pauză de nouă ani, FCSB este foarte aproape de câștigarea titlului de campioană a României. Astfel, Gigi Becali pregătește deja următorul sezon și vrea să dea lovitura pe piața transferurilor, în vară. Patronul liderului este decis să îi aducă lui Elias Charalambous cinci sau șase jucători noi, care să îl ajute să califice echipa în grupele UEFA Champions League.

Printre țintele enumerate de Gigi Becali se numără Alex Mitriță, Philip Otele, Louis Munteanu și Denis Alibec.

Prezent în studioul ProSport Live, fostul internațional Lucian Sânmărtean a vorbit despre planurile pe care le are Gigi Becali și crede că FCSB ar deveni o adevărată forță dacă latifundiarul din Pipera ar reuși să aducă jucătorii menționați la echipă.

„Pentru a face aceste transferuri, trebuie să îl vinzi pe Florinel Coman. Să plece și el, să își facă bănuțul. Acești jucători, dacă vin, vor aduce un plus, vor face spectacol. Louis Munteanu este un jucător foarte bun, care nu ar trebui să lipsească de la echipa națională la EURO 2024. Sunt jucători care vor face spectacol și cred că echipa se va ridica la un nivel superior. Dacă se vor realiza aceste transferuri, lucrurile vor arăta deosebit pentru FCSB și pentru fotbalul românesc. Alex Mitriță și Louis Munteanu nu ar trebui să lipsească de la echipa națională”, a declarat Lucian Sânmărtean, la ProSport Live.

FCSB ocupă prima poziție din Superliga României, cu 10 puncte în fața principalelor urmăritoare, CFR Cluj și Universitatea Craiova. Bucureștenii au parte de un start de play-off de vis, înregistrând trei victorii în primele trei etape.

Publicat: 11 04. 2024, 23:23
Actualizat: 12 04. 2024, 13:03