Cornel Dinu sfătuiește FRF să insiste pentru Ladislau Boloni: „Este cu două clase peste Mutu și Iordănescu!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Cornel Dinu, fostul mare fotbalist și antrenor al lui Dinamo, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre varianta ca Ladislau Boloni să fie noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României.

După ce Federația Română de Fotbal a negociat cu nume importante ale fotbalului românesc precum Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni, pe lista posibililor selecționeri au rămas Edi Iordănescu și Adrian Mutu.

Totuși, Cornel Dinu este de părere că Ladislau Boloni a fost varianta cea mai bună variantă pe care a avut-o în vedere Federația Română de Fotbal.

Cornel Dinu sfătuiește FRF să insiste pentru Ladislau Boloni

Cornel Dinu a făcut o comparație între Ladislau Boloni și ceilalți doi antrenori aflați pe lista Federației Române de Fotbal, Adrian Mutu și Edi Iordănescu, și a înclinat balanța, fără drept de apel, către fostul mare fotbalist al Stelei.

„Din punct de vedere al capacității, al experienței, al judecății, al tuturor caracteristicilor care trebuie să se ia în calcul pentru un selecționer, Boloni acoperă toate aceste criterii. Cred că eu că este cu două clase peste Mutu și Iordănescu, dar se pot face experiențe”, a spus Cornel Dinu, la ProSport Live.

Publicat: 18 01. 2022, 23:08