Chiar și impresarul lui Horațiu Moldovan le plânge de milă celor de la Rapid după transferul la Atletico Madrid: „Îmi pare rău pentru ei că au nimerit în situația asta” VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Chiar și impresarul lui Horațiu Moldovan le plânge de milă celor de la Rapid, după ce portarul în vârstă de 25 de ani a ajuns la un acord pentru transferul la Atletico Madrid.

Marea problemă pentru giuleșteni este reprezentată de faptul că ei vor încasa în schimbul goalkeeper-ului lor titular o sumă considerată foarte mică, având în vedere cota sa de piață în acest moment, dar și că el ar putea apăra în vară la Campionatul European din Germania, de 800.000 de euro.

Arcadie Zaporojanu, impresarul lui Horațiu Moldovan, susține că și-ar fi dorit ca Rapid să primească o sumă mai mare în schimbul portarului naționalei României

S-a ajuns în această situație pentru că Moldovan are în contractul cu Rapid o clauză de reziliere care se ridică la această sumă, iar ea a fost activată acum de către clubul din capitala Spaniei.

Acest context l-a determinat pe Arcadie Zaporojanu, impresarul portarului român, să spună că îi pare rău că rapidiștii nu au avut posibilitatea de a obține o sumă ceva mai mare în schimbul lui Moldovan, mai ales că este vorba despre Atletico Madrid, o echipă foarte potentă din punct de vedere financiar.

De asemenea, agentul FIFA a reiterat că s-a ajuns deja la un acord între clubul spaniol și Horațiu Moldovan cu privire la contractul fotbalistului, astfel încât, pentru ca mutarea să devină oficială, nu a mai rămas decât ca ibericii să activeze acea clauză de reziliere prin virarea sumei respective în conturile celor de la Rapid.

„Cele două părți, fotbalistul și Atletico, s-au înțeles pe contractul individual. Acum urmează notificarea, pasul cel mai important, ca Atletico să notifice Rapidul și ulterior să transfere banii stipulați în contract, 800.000. Eu sunt de scurt timp alături de Horațiu și nu pot să… Îmi pare rău pentru Rapid că au nimerit în situația asta. De la cluburi titan de genul lui Atletico Madrid se pot scoate bani mai mulți. Asta e situația”, a spus Arcadie Zaporojanu, la ProSport Live.

Publicat: 19 01. 2024, 20:07