Care ar fi argumentele lui Gigi Becali în lupta pentru titlul din sezonul viitor: „Asta îi dă speranță!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

După cum se știe deja foarte bine, după ce a pierdut un nou titlu cu FCSB, Gigi Becali a anunțat că nu va ceda și va face noi investiții pentru întărirea lotului, în încercarea atingerii acestui deziderat în stagiunea viitoare.

Care ar fi argumentele lui Gigi Becali în lupta pentru titlul din sezonul viitor: „Asta îi dă speranță!”

În direct la ProSport Live, jurnalistul Marius Mitran, în prezent director de comunicare în cadrul LPF, a explicat de ce patronul echipei roș-albastre ar avea, în viziunea sa, motive destul de solide să spere că aceasta va putea redeveni în cele din urmă campioana României.

În opinia sa, totul s-ar baza pe faptul că Farul lui Gică Hagi, prin prisma tradiției din ultimii ani, ar putea să se despartă de câțiva jucători importanți în această vară, coroborat cu declinul pe care l-a înregistrat CFR Cluj în ultimele luni, dar și cu mutările pe care ar urma să le facă Becali pe piața transferurilor în această vară.

„A spus lucruri foarte adevărate, a venit de pe locul 12 și a ajuns în meciul decisiv să fie la pauză aproape campion. Parcursul acesta foarte bun îi dă speranță că la anul poate fi unul din câștigători. Dacă va veni, va veni după 9 ani. Eu cred că, dincolo de ce ne spune, este și un calcul foarte rece, pe care l-a făcut dintotdeauna. Adică, va reuși Hagi să mențină echipa la nivelul ăsta? Viața și opera lui Gică arată că nu. Să vedem dacă vor veni în sprijinul său oameni care să îl ajute.

CFR este într-o cădere evidentă? Da. Eu, dacă aș fi Gigi Becali, m-aș gândi că aș avea principalele adversare în CFR Cluj, care este evident într-o perioadă de scădere din multe puncte de vedere, în Hagi, care este un geniu, dar care iar s-ar putea să intre în spirala asta de a nu ține (n.r. de jucători). Și atunci, m-aș gândi «de ce nu?»”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Publicat: 24 05. 2023, 22:01