Anglia, elogiată după „setul” administrat Iranului în primul meci de la Campionatul Mondial: „Un grup foarte puternic, o echipa mai puternică decât a fost vreodată” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Jack Grealish of England celebrates his goal. England v Iran, FIFA World Cup 2022, Group B, Football, Khalifa International Stadium, Ar-Rayyan, Qatar - 21 Nov 2022,Image: 739146265, License: Rights-managed, Restrictions: Editorial Use Only, Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Anglia s-a impus fără probleme în prima etapa a grupelor Cupei Mondiale, scor 6-2, împotriva reprezentativei Iranului.

Cele 6 goluri ale englezilor au fost marcate de către Bukayo Saka (dublă), Jude Bellingham, Raheem Sterling, Marcus Rashford și Jack Grealish, în timp ce golurile de onoare ale iranienilor au fost reușite de Mehdi Taremi.

Invitat la ProSport Mondial, Bogdan Andone a analizat partida dintre Anglia și Iran, vorbind la superlativ despre echipa antrenată de Gareth Southgate.

Anglia, elogiată după „setul” administrat Iranului în primul meci de la Campionatul Mondial

Fostul tehnician al celor de la FCSB consideră că diferența dintre Anglia și Iran a fost una foarte vizibilă, statisticile arătând o dominare totală a englezilor.

Bogdan Andone a dezvăluit că nu este surprins de faptul că Harry Kane, golgheterul „Three Lions”, nu a marcat, deoarece toată echipa este una foarte puternică.

„Chiar am urmărit meciul cu atenție. Prima dată când au atins iranienii mingea a fost în minutul 2 și atunci o minge respinsă. Deci practic două minute Anglia a avut posesia, iar Iranul nu a reușit să pună presiune nici măcar să încerce să încerce să recupereze cumva. Diferența foarte mare. Nu mă așteptam sincer, pentru că iranienii sunt destul de puternici, atletici. În campionatul Asiei, au echipe foarte puternice. Dar Anglia este într-o formă extraordinară, cu jucători de valoare foarte mare. Îl au și pe Harry Kane care nu a marcat în această seară. Două assist-uri, dar e un marcator și cu siguranță va înscrie. Au marcat alți jucători și asta arată forța Angliei. Jucători de calitate, toți jucătorii de la mijloc în sus sunt jucători de valoare extraordinară, în duelurile unul la unul decid jocurile. Sunt un grup foarte puternic, o echipa mai puternică decât a fost vreodată”, a spus Bogdan Andone, la ProSport Live.

Publicat: 21 11. 2022, 19:33
Actualizat: 21 11. 2022, 21:21