Alex Chipciu, pus la zid după tirada împotriva Stelei: „Și la U Cluj e un robinet deschis în continuare” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Alex Chipciu, pus la zid după tirada împotriva Stelei: „Și la U Cluj e un robinet deschis în continuare”
Vezi galeria foto - 4 poze

Alex Chipciu a fost pus la zid după tirada împotriva Stelei, de la finalul meciului din Cupa României jucat de Universitatea Cluj în Ghencea și câștigat de „șepcile roșii” cu scorul de 3-1.

Alex Chipciu, pus la zid după tirada împotriva Stelei: „Și la U Cluj e un robinet deschis în continuare”

Atunci, după cum se știe deja foarte bine, mijlocașul de bandă a spus din nou, pe un ton foarte vehement, că, în opinia sa, FCSB este „adevărata Steaua” și, în plus, i-a ironizat pe „militari” pentru echipamentele pe care le poartă în prezent și pentru faptul că nu înregistrează asistențe foarte ridicate la meciurile disputate pe teren propriu.

„Am jucat la ultimul meci al FCSB-ului înainte să plece de aici, în 2015 (n.r. 4-1 cu Viitorul), sunt 7-8 ani de atunci. E un stadion fabulos, dar nu are nicio legătură cu Steaua de când eram eu mic. E ceva fantomă aici. Peluza Sud nu îmi e indiferentă, am trăit niște momente cu cei de acolo, chiar dacă m-au făcut sclavul domnului Gigi Becali.

Nu mă interesează, ei sunt sclavii Armatei! Eu am câștigat ceva măcar la viața mea. Bine, și noi suntem, într-un fel, sclavi ai statului, ca români. Păcat de stemă, că e frumoasă rău de tot!

Au fost fotbaliști mari de tot aici, Pițurcă, Lăcătuș. Să continui tradiția asta cu jucătorii ăștia, cu echipamentul ăsta «fake»… Asta e părerea mea, nu mă mai interesează trecutul, nu mai contează nimic.

Contează doar prezentul. Peluza era mare, erau oameni, dar în restul stadionului erau 5 suporteri… Copiii făceau poze cu mine, e cam dubioasă asta cu FCSB și CSA Steaua. Nu mai înțeleg nimic”, a spus Chipciu atunci, la conferința de presă.

Cum a comentat Cristian Bivolaru acest subiect

Acum, întrebat despre situația generată de acele declarații ale lui Chipciu, directorul general de la Farul Constanța a oferit un punct de vedere puțin diferit față de cele exprimate anterior în spațiul public pe seama acestui subiect și a adus în discuție faptul că și actuala echipă a fostului internațional român beneficiază de fonduri importante provenite din bani publici.

Nu l-am văzut live, l-am citit doar în presă, am văzut că a fost și felicitat, și apostrofat. Chiar Mihai Stoica a avut o atitudine destul de rezervată. Și lui i s-a părut că s-a expus cam mult și lumea ar fi putut interpreta.

 

Mai rămânea să îl critice și pe domnul Talpan, probabil că era următoarea țintă. Dacă ne uităm la U Cluj, vedem că și acolo e un robinet care e deschis în continuare, apar jucători pe bandă rulantă și bănuiesc că nu jucători ieftini, dacă ne uităm la CV-urile lor, a spus Cristian Bivolaru, la ProSport Live.

Publicat: 02 10. 2023, 22:45