Adrian Mititelu a dat lovitura cu transferul atacantului! Lucian Sănmărtean a rămas uimit când l-a văzut la antrenament: „Un fuleu deosebit”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Daniel Pancu, selecționerul României U21, și Lucian Sănmărtean, secundul său la naționala de tineret, au fost invitați în cadrul emisiunii ProSport Live, și au vorbit, printre altele, despre Vladislav Blănuță, atacantul moldovean în vârstă de 21 de ani de la FC U Craiova.

Cotat la 150 de mii de euro de către Transfermarkt, Vladislav Blănuță a ajuns la FC U Craiova în septembrie 2022, sub formă de împrumut, de la Pescara, iar în vara acestui an oltenii l-au achiziționat în schimbul sumei de 250 de mii de euro.

Lucian Sănmărtean, despre jucătorul propus de către Adrian Mititelu la echipa națională

Între timp, jucătorul a ajuns și la echipa națională U21, iar Lucian Sănmărtean a avut cuvinte de laudă la adresa lui, însă nu la nivelul lui Adrian Mititelu.

Patronul echipei FC U Craiova a declarat că Vladislav Blănuță ar trebui să facă parte din lotul României la Campionatul European din 2024.

„(n.r. Adrian Mititelu crede că Blănuță ar putea fi o variantă pentru EURO 2024) Deocamdată, nu știu ce să zic. Calitățile lui mi s-au părut surprinzătoare în timpul antrenamentului. A fost la prima selecție. Fără teamă, fără trac, un fuleu deosebit, e un jucător interesant pe care Daniel (n.r. Pancu) l-a și băgat (n.r. la U21)”, a spus Lucian Sănmărtean, la ProSport Live.

„Dar l-am avut la U16 la Rapid, îl știam”, a completat Daniel Pancu.

„Eu văd în Blănuță ceea ce dumneavoastră nu puteți, pentru că eu îl văd zi de zi la antrenament. Blănuță va fi top în România. Va fi top într-un an. La ora asta îl avem pe Blănuță, 21 de ani, îl avem pe Ibrahim, care are calități mari, 20 de ani, și pe Sidibe, 22. Sunt trei atacanți foarte tineri. Blănuță nu e naiv. Are un complex (n.r. – referitor la faza defensivă), nu e naiv, dar în trei-patru meciuri va începe să îi convingă pe cei care nu cred în el”, a spus Adrian Mititelu, despre Vladislav Blănuță, în urmă cu o lună.

Publicat: 14 12. 2023, 20:52