Acționarul Rapidului dă totul pe față după ce Bergodi a fost dat afară din Giulești: „Nu se mai putea!”. Cum răspunde acuzațiilor că s-ar fi întors conducerea împotriva italianului. VIDEO

This browser does not support the video element.

Acționarul Rapidului, Victor Angelescu, dă totul pe față după ce Cristiano Bergodi a fost dat afară din Giulești cu șase etape înainte de finalul campionatului.

Seria dezastruoasă a giuleștenilor în play-off, patru eșecuri din tot atâtea meciuri, i-a pecetluit soarta italianului, care lasă echipa la 16 puncte în spatele liderului FCSB.

Acționarul Rapidului dă totul pe față după ce Bergodi a fost dat afară din Giulești

Victor Angelescu a admis că, deși a încercat să-l susțină pe Bergodi, lucrurile nu mai puteau continua de această manieră și era necesară o asemenea măsură pentru a produce un șoc la echipă.

„L-am susținut pe Cristiano cât am putut, dar cred eu că nu se mai putea. Nu neg, este un antrenor foarte bun, mai ales că în sezonul regulat am arătat bine, dar nu putem avea această serie și să nu facem nimic. Îi doresc baftă pe viitor.

Era clar că vom lua această decizie. Erau 4 înfrângeri și trebuia să facem ceva. (n.r. – ieșirea nervoasă a lui Bergodi) Nu vreau să comentez, nu e un episod fericit să vezi ca există asemenea răbufniri, dar nu vreau să discut eu. Vă dați seama că și pentru el a fost o presiune mare. Nici el, precum nici noi, nu ne așteptam să avem acest parcurs în play-off. Câteodată, la nervi se întâmplă.

(n.r. – Bergodi ar fi fost părăsit de conducere) Mă îndoiesc că s-a întâmplat acest lucru. Nu comentez, e treaba lui Daniel Niculae ce face în calitate de președinte. Eu personal am fost in săptămâna premergătoare meciului cu Sepsi la antrenament, am vorbit personal cu Cristiano Bergodi, cu jucătorii. I-am îmbărbătat. I-am zis lui Cristiano Bergodi că îi suntem alături dupa înfrângerea cu CFR Cluj. Știu că Daniel Niculae a fost la cel puțin două antrenamente. Nu s-a pus problema, am vrut foarte mult sa câștigăm, i-am transmis că suntem în continuare alături de el”, a spus Victor Angelescu, la ProSport Live.

E gata cu Cristiano Bergodi! Rapid a anunțat oficial despărțirea de antrenor

„FC Rapid s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale play-off-ului.

În urma acestor rezultate, Rapid a coborât pe poziția a cincea, la un singur punct în fața lui Sepsi OSK, ultima din play-off. În vârstă de 59 de ani, Cristiano Bergodi a venit la începutul sezonului, stând pe banca Rapidului în 37 de meciuri, ce s-au încheiat cu 16 victorii, 12 egaluri și 9 înfrângeri.

De asemenea, în Giulești nu vor continua Luigi Ciarlantini, antrenorul secund, și Ionel Colonel, preparatorul fizic, ambii făcând parte din staff-ul lui Bergodi. Le mulțumim celor trei pentru momentele frumoase și le urăm mult succes în continuare!”, se arată pe pagina de Facebook a celor de la Rapid.

Publicat: 17 04. 2024, 19:27
Actualizat: 17 04. 2024, 19:37