Momente de panică și la US Open: Rafa Nadal, plin de sânge! Spaniolul și-a spart nasul într-un mod stupid în timpul meciului cu italianul Fognini! VIDEO

Rafael Nadal, locul trei în clasamentul mondial, a trecut în patru seturi, în turul doi la US Open, de italianul Fabio Fognini, scor 2-6, 6-4, 6-2, 6-1, după 163 de minute de joc.

În setul patru, la scorul de 3-0, în urma unui rever defensiv racheta spaniolului a atins suprafața de joc și i-a ricoșat direct în nas.

Spaniolul s-a oprit imediat, solicitând time-out medical pentru a opri sângerarea și pentru a primi îngrijiri.

Momente de panică și la US Open: Rafa Nadal, plin de sânge! Spaniolul și-a spart nasul într-un mod stupid în timpul meciului cu italianul Fognini! VIDEO

Rafa Nadal a câștigat US Open în anii 2010, 2013, 2017 și 2019. În turul trei, Nadal îl va înfrunta pe francezul Richard Gasquet.

„Sunt în regulă. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată cu o rachetă de tenis, dar am mai pățit-o cu o crosă de golf,” a dezvăluit Rafa Nadal, în interviul oferit pe suprafața de joc, după terminarea meciului.

„Mă gândeam că trebuie să joc ceva mai bine, a fost foarte dificil pentru că nu simțeam terenul, nu mă simțeam în meci.

Cred că a fost unul dintre cele mai slabe starturi de meci din cariera mea. Au fost momente grele, dar știam că așa ceva se poate întâmpla. Vreau să le mulțumesc celor din tribune pentru sprijin, cu ajutorul lor am revenit în partidă.

Am rămas pozitiv, m-am gândit că meciul e lung și trebuie să pun mingile în teren. Am avut și noroc pentru că el a greșit mult în setul secund. Apoi, am preluat controlul și am câștigat, dar nu am făcut un meci bun”, și-a continuat ulterior explicațiile Rafael Nadal.

Îl știu bine pe Richard Gasquet, joc împotriva lui de când aveam 12 ani. Îl respect mult, am crescut împreună. Mă bucur că a revenit la un nivel grozav. Eu trebuie să joc așa cum mă antrenez pentru a câștiga, va fi o dispută interesantă”, a spus Rafael Nadal după partida de la US Open.

Publicat: 02 09. 2022, 11:40
Actualizat: 02 09. 2022, 11:43