Suporterii naționalei României, „campioni” la Euro U21! ProSport are imaginile care spun totul
This browser does not support the video element.
CORESPONDENȚĂ DIN SLOVACIA. Naționala României a părăsit deja turneul final din Slovacia, dar suporterii echipei de tineret au lăsat o impresie extraordinară și după eșecul dureros pe care l-am suferit în fața Spaniei U21, scor 1-2.
Imediat după fluierul final, ultrașii au ținut să-și arate susținerea față de tricolorii lui Daniel Pancu, iar apoi suporterii au cedat recital în centrul orașului Bratislava, trecând foarte repede peste eșecul suferit pe stadionul celor de la Slovan.
Fanii României, „campioni” la Euro U21! Au dat recital în Bratislava după eșecul dureros cu Spania U21
Spre deosebire de partida cu Italia U21, suporterii României au venit într-un număr mult mai mare la Bratislava, în condițiile în care al doilea meci al echipei noastre s-a jucat la final de săptămână.
În total, peste 10.000 de oameni au trăit la intensitate maximă ceea ce s-a petrecut pe teren, iar bucuria a fost foarte mare printre fanii noștri mai ales în primele minute, după golul superb înscris de Louis Munteanu.
După ce au ieșit de pe stadion, o mare parte dintre suporterii noștri au continuat să-și petreacă seara la terasele din centrul orașului, mai ales că partida s-a încheiat devreme, undeva în jurul orei 20:00. Deci, timp suficient pentru o seară de poveste cu beri suficiente și mâncare de cea mai bună calitate. Tricourile cu numele lui Gică Hagi au fost remarcate și de slovaci, iar aceștia i-au filmat momente bune pe fanii noștri.
În timp ce Italia U21 juca în fața Slovaciei U21, fanii noștri au cântat ore în șir printre turiștii aflați la terase, mulțumiți mai ales de atitudinea pe care au avut-o oamenii lui Daniel Pancu. Aceștia au luptat până la epuizare pentru un rezultat pozitiv, cedând abia după ce echipa noastră a rămas în inferioritate numerică.
Dacă pentru forțele Europei turneul U21 nu aduce entuziasm printre fani, românii s-au remarcat din nou la Euro, aducându-ne aminte de serile de poveste din Germania, de anul trecut.
Cei mai mulți dintre fani au venit din vestul țării, în condițiile în care din Timișoara sau Oradea distanța până în Slovacia se parcurge în aproximativ șase ore.
Tricolorii vor avea de înfruntat galeria Slovaciei U21 în ultimul meci de la Euro U21
Dacă la Trnava, cu Italia U21, iar apoi la Bratislava în fața Spaniei U21, tricolorii au simțit din plin susținerea fanilor, foarte probabil numărul acestora va fi unul mic în ultimul meci din faza grupelor.
Cum România U21 nu mai are șanse să treacă mai departe nici din punct de vedere matematic, este de așteptat ca Slovacia să aibă mult mai mulți suporteri, mai ales că și organizează această competiție.
Pe de altă parte, nici țara gazdă nu mai are șanse să ajungă în sferturi, așa că se anunță un duel spectaculos pe teren, dar cu probabil puțini fani în tribunele arenei din capitala Slovaciei.
- Andrei Preotu, Andrei Trifan și Mihai Pop (foto&video) sunt trimișii ProSport la Euro U21 și vă țin la curent cu tot ceea ce se întâmplă cu naționala de tineret a României pe parcursul turneului final.