FRF, presiune pe Adi Mutu după remiza cu Olanda U21. „Ne gândim doar la victorie cu Ungaria!”

Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice a FRF, pune presiune pe Adi Mutu după remiza înregistrată de echipa națională a României U21 cu Olanda U21.

România U21 – Olanda U21 s-a terminat la egalitate, scor 1-1, iar Mihai Stoichiță i-a transmis selecționerului Adi Mutu că așteaptă o victorie cu Ungaria U21, sâmbătă, 27 martie, ora 19.00, în etapa a 2-a din grupele EURO 2021.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (VIDEO + FOTO) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

FRF, presiune pe Adi Mutu după remiza cu Olanda U21

„Nu e important ce am analizat eu, ci să le acordăm încredere acestor băieţi. Putem mai mult decât în seara asta. Am fost timoraţi în prima repriză, dar încet, încet, Mutu a pus la punct lucrurile, probabil în vestiar, la pauză. Scopul este să dăm jucători la echipa naţională, dar iată că putem mai mult şi fără cei care au ajuns la naţionala mare şi poate ar fi fost titulari acum.

Mutu a procedat foarte inteligent, pentru că i-a obligat să atace doar din zona laterală. Au fost periculoşi la fazele fixe, dar Mutu a sesizat bine şi l-a tras pe Ganea să apere zona. Avem un portar foarte bun, fundaşi centrali care au joc aerian foarte bun, nici nu ştiu dacă au avut ocazii de gol în a doua repriză.

N-a fost cea mai bună seară a lui Moruţan, dar este un punct forte al echipei noastre. Ei ne-au studiat bine şi ştiind că Moruţan e periculos, l-au controlat tot timpul. Au pus om la el, dublat tot timpul ca să nu beneficieze de calităţile excelente pe care le are. Ne gândim doar la victorie cu Ungaria, iar aceşti jucători de creaţie, de fantezie, sunt foarte importanţi”, a declarat Mihai Stoichiţă în exclusivitate pentru Telekom Sport.

Publicat: 25 03. 2021, 00:48
Actualizat: 25 03. 2021, 00:48