Cum a fost umilit starul lui Gică Hagi la națională! Decizia care îi poate afecta întreaga carieră: „Au venit mulți scouteri să-l vadă şi tu nu îl bagi un meci întreg?”

Cum a fost umilit starul lui Gică Hagi la națională! Decizia care îi poate afecta întreaga carieră: "Au venit mulți scouteri să-l vadă şi tu nu îl bagi un meci întreg?"
Vezi galeria foto - 4 poze

Giovanni Becali este de părere că Adrian Mazilu, starul lui Gică Hagi de la Farul Constanța, a fost umilit de către selecționerul naționalei de tineret a României, Emil Săndoi, prin prisma faptului că acesta nu l-a folosit prea mult la Campionatul European, fapt ce l-ar putea costa pe tânărul de doar 17 ani, care este monitorizat atent de AS Roma în această perioadă, un transfer important, întrucât la acest turneu final au fost prezenți mulți scouteri care au dorit să îl vadă la treabă, dar nu prea au avut această posibilitate.

Cum a fost umilit starul lui Gică Hagi la națională! Decizia care îi poate afecta întreaga carieră: „Au venit mulți scouteri să-l vadă şi tu nu îl bagi un meci întreg?”

După ce a dezvăluit că un om de fotbal pe care el l-a invitat la București pentru a urmări meciurile de la acest turneu final a avut un discurs dur la adresa lui Emil Săndoi, Giovanni Becali a venit cu considerațiile sale personale referitoare la selecționerul naționalei U21 a României și l-a criticat pe acesta pentru faptul că nu l-a folosit mai mult pe Adrian Mazilu, transmițând în același timp că jucătorul de la Farul Constanța a fost urmărit de mulți scouteri în jocurile din faza grupelor.

„Jucătorii, din moment ce Spania ne putea da 4,5,6, au căzut psihic. Îi iei pe unul dintre cei mai buni atacanți, Mazilu, au venit mulți, mulți scouteri să îl vadă. Dacă tot l-ai chemat, bagă-l măcar un meci întreg. Incredibil! Ne apărăm și cu asta basta. În loc ca la ultimul meci să lași echipa să joace, bagă-i pe toți pe care nu i-ai mai băgat.

Măcar ți-ai făcut datoria față de jucătorii ăștia pe care i-ai ținut trei săptămâni în cantonament. Ceva în astea trei săptămâni puteam să învățăm, măcar o schemă, o pasă în careu. Ce să vă mai spun?”, a spus Giovanni Becali, la Digi Sport.

Ce i s-a mai reproșat lui Emil Săndoi după parcursul de la acest turneu final

De asemenea, fostul agent FIFA l-a criticat pe Emil Săndoi, cel care după meciul cu Croația și-a anunțat plecarea de la naționala de tineret, și pentru faptul că nu l-a protejat din punct de vedere tactic pe Andrei Borza, alt jucător de 17 ani de la Farul, în primul meci de la acest turneu final, pierdut de România cu 3-0 în fața Spaniei.

Deziluzia asta a fost mare, încă o dată s-a dovedit că suntem puțin departe de fotbalul mare, se vede din duelurile fizice, din ce știm să facem, se vede ce antrenori avem. Un antrenor care, dacă îmi aduc aminte și Halagian pe vremuri, să se apere, să nu piardă, Dan Petrescu, dar ei măcar știau să se apere, noi nici măcar să ne apărăm nu am știut.

 

(n.r. dacă i-a spus vreunul dintre invitații săi ceva despre naționala U21 a României) Mi-a zis (cineva) că «Aveți cel mai slab antrenor pe care l-am văzut în ultimii ani». Îmi pare rău de Săndoi, un băiat respectuos, cuminte. Dar dacă tu convoci doi jucători de 17 ani, ori îi bagi, ori nu ii convoci. A început cu Borza, dar a avut poate cel mai bun 10 de la acest turneu final (n.r. ca adversar, în meciul cu Spania). Când vezi că toate acțiunile sunt acolo, nu tragi un mijlocaș acolo? Copilul a fost sufocat de atacurile spaniolilor.

 

În al doilea meci îl bagi măcar 10-15 minute. Sunt copii la 17 ani, care, comportându-se cum s-a comportat Emil, pot să își piardă cumpătul. Să vă spun un adevăr care e crud și nu aș vrea să îl spun, nu e interesul meu și al firmei noastre. Din moment ce jucători refuzați de Dinamo și FCSB vin la Farul și câștigă campionatul, asta ne dă de înțeles că meritul principal îl are antrenorul. Hagi i-a pus bine în teren, joacă ofensiv. Cred eu că, dacă antrenorul echipei U21 îl chema pe Hagi, să spună «Borza la voi cum joacă?» Păi joacă și tu așa”, a mai spus Giovanni Becali, de asemenea la Digi Sport.

Publicat: 28 06. 2023, 20:05
Actualizat: 28 06. 2023, 20:06