Vladimir Klitschko a plecat din Ucraina! Fratele Vitali a făcut anunțul oficial

Vladimir Klitschko a părăsit frontul Ucrainei în cursul zilei de ieri, iar anunțul a fost făcut de fratele său mai mare, Vitali Klitschko. Primarul Kievului a dezvăluit printr-o postare pe Instagram că Vladimir a părăsit teritoriul țării pentru a ajunge în Germania, împreună cu o delegație.

Fostul mare boxeur campion mondial la categoria grea, care apără țară de mai bine de o lună, se va întâlni cu oficiali de rang înalt germani pentru a consolida operațiunile de sprijin economic și umanitar în contextul războiului cu Rusia.

Vladimir Klitschko a plecat din Ucraina: „Sunt planificate discuții cu politicieni ai Germaniei pentru sprijinul politic”

„Prieteni, astăzi, este foarte important să unim toate forțele, atât în ​​Ucraina, cât și să consolidăm poziția și acțiunile țărilor partenere ale statului nostru. Vladimir a plecat cu o delegație din Ucraina pentru întâlniri în Germania.

Sunt planificate discuții cu politicieni ai Germaniei pentru sprijinul politic al Ucrainei, asistență economică, umanitară și militară pentru statul nostru”, a scris Vitali Klitschko pe Instagram.

Frații Klitschko au devenit simboluri ale apărării Ucrainei după invazia armatei ruse. Cei doi foști mari sportivi au luat armele în mâini încă din prima zi de amenințare asupra Kievului în încercarea de a stopa atacurile asupra capitalei.

Inițiativa lor a fost salutată la nivelul întregii lumi care i-au dat drept exemplu.

„Suntem pregătiți să murim pentru țara noastră și pentru familiile noastre, pentru că este casa noastră. Nu ne pasă cât de puternică e armata Rusiei, suntem pregătiți de luptă. Stăm în fața uneia dintre cele mai puternice armate ale lumii.

Ne apărăm familiile, orașul, țara și viitorul. Este o mișcare patriotică uriașă în momentul de față. Oameni bătrâni, vă puteți imagina? Doctori, actori, mulți profesioniști care nu s-au așteptat niciodată că se vor lupta, că vor avea arme în mâini. Sunt pregătiți de luptă și asta e minunat”, declara Vitali Klitschko în urmă cu trei săptămână.

Publicat: 01 04. 2022, 15:21
Actualizat: 01 04. 2022, 15:28