Ups! Un fost fotbalist de la FC Barcelona a scăpat pe Instagram o poză în care apare în pat alături de o femeie goală

Jonathan Dos Santos a fost văzut drept o mare speranță a echipei FC Barcelona. A și jucat 14 partide în tricoul echipei catalane. Apropiații au spus că fotbalistul nu se concentrează la fotbal din cauza domnișoarele pe care le invită la el în pat. Sigur că băiatul a negat, dar faptul că între timp a plecat din Spania și a ajuns la LA Galaxy, în campionatul nord-american de fotbal, poate fi o dovadă în acest sens.

Jucătorul naționalei Mexicului a făcut de curând o boacănă. A scăpat pe rețele sociale o fotografie în care apare alături de o domnișoară… iar fata, frumoasă foc ce-i drept… era goală. Fotbalistul s-a grăbit să șteargă poza, dar „internauții” au fost mai rapizi și au distribuit-o.

A durat o vreme până au dibuit cine este femeia. Prima oară au crezut că este vorba de Kylie Jenner, o domnișoară foarte bogată ale cărei apariții în media au mare impact.

Jonathan Dos Santos nu se plictisește „în izolare”

Până la urmă s-a rezolvat misterul. Cea care îi ține de urât lui Jonathan Dos Santos este Amanda Tirvizas, o brunetă focoasă cu 800.000 de urmăritori pe Instagram. Succesul i se datorează asemănării cu surorile Kardashian, dar și sfaturilor în materie de sport, călătorii și alimentație sănătoasă. Fanii au glumit și au spus că sunt convinși că internaționalul mexican se va întoarce „foarte bine pregătit” la antrenamentele echipei sale.

Fotbalistul nu a comentat momentul jenant, dar acest lucru nu a fost o surpriză. La fel a reacționat și în anul 2011, înainte de Copa America. Atunci a fost acuzat că a petrecut cu femei în cantonament. A plătit o amendă de 50.000 de pesos și a fost suspendat șase luni de la echipa națională.

Înainte să se transfere în SUA  a jucat în Spania la FC Barcelona și Villareal. La LA Galaxy a fost coleg cu Zlatan Ibrahimovic. În echipa națională a Mexicului a evoluat de 27 de ori.

Publicat: 10 05. 2020, 22:23
Actualizat: 12 05. 2020, 14:12