Un atlet de la Dinamo a făcut parte din echipa care a intervenit în scandalul, care s-a lăsat cu împușcături, din noaptea de Paște. „Nu a fost prima acțiune, dar a fost cea mai delicată”

Mihai Donisan este atlet la clubul Dinamo și este specializat în săritura în înălțime. Sportivul de 31 de ani a făcut parte din echipa care a intervenit în cartierul Rahova, în noaptea de Paște. Un grup de cetățeni romi a atacat forțele de ordine, iar lucrurile s-au liniștit după ce polițiștii au tras focuri de avertisment.

Scandalul s-a declanșat în noaptea de Paște. Mai multe persoane au făcut petrecere mare în stradă, în cartierul Rahova, iar liderul acestora, celebrul „SPARTACUS IDOLU FETELOR”, a amenințat că va răsturna prima mașină de poliție pe care o va vedea în zonă. Când petrecăreților li s-a cerut să elibereze zona, aceștia i-au atacat pe polițiști cu pietre, farfurii, pahare și tacâmuri.

Lucrurile s-au liniștit târziu în noapte, după mai multe focuri de armă. 37 de persoane au ajuns la secția de poliție 19, pentru declarații, iar doi angajați din Ministerul de Interne au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din echipa care a fost trimisă în Rahova a făcut parte și un sportiv dinamovist: atletul Mihai Donisan. Clubul se află în subordinea Ministerul de Interne și în această perioadă, din cauza lipsei de personal, mulți dintre sportivi au fost scoși pe stradă, în uniforme, în diferite zone.

Mihai Donisan nu a avut deloc o misiune ușoară și a ajuns într-o „zonă fierbinte”. S-a descurcat fără probleme chiar dacă nu are experiență în astfel de acțiuni.

„Sunt la serviciu. Sunt surprins că s-a aflat, dar eu îmi fac doar datoria. Aceasta este situația în acest moment și nu avem ce face. Nu a fost prima intervenție, dar a fost cea mai delicată, dificilă, să-i zic așa.

Vă mulțumesc pentru telefon, dar nu aș vrea să mai fac alte declarații, ținând cont de situația în care ne aflăm în acest moment! Numai bine, mulțumesc”, a spus Mihai Donisan pentru GSP.

Publicat: 20 04. 2020, 23:29
Actualizat: 20 04. 2020, 23:36