Țară, țară, vrem obezi!

Dorința ministrului Educației și Învățământului, Ecaterina Andronescu, de a reduce programa școlară săptămânală, pentru liceeni, a lovit în disciplina educație fizică și sport.

Decizia MEC intră în conflict cu intențiile ministrului Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi (foto). Susținătoare a sportului de masă, ministrul MTS a declarat încă de la începutul mandatului că echipa ei va lupta pentru mărirea numărului de ore alocate acestei discipline în școli, de la două la trei ore pe săptămână. La mai puțin de două luni, ea se confruntă deja cu prima problemă. Conform unei informații apărute în ziarul Gândul, Comisia de lucru a MEC  a hotărât ca printre materiile ale căror ore vor fi diminuate pentru „aerisirea” programei școlare să se numere și educația fizică și sportul.

Reacția MTS a fost promptă, Ridzi declarându-se, de la început, împotriva acestei decizii. „Nu suntem de acord cu diminuarea numărului de ore de educație fizică și sport din programa școlară, un argument suplimentar fiind acela că starea generală de sănătate a copiilor și tinerilor din România este într-o continuă degradare din cauza sedentarismului”, a explicat Monica Iacob-Ridzi.

"Sunt foarte revoltată de această hotărâre. E o mare greșeală. Vom avea o națiune sedentară și bolnavă" – Gabi Szabo, vicepreședinte FRA

Publicat: 04 03. 2009, 08:38
Actualizat: 04 03. 2009, 08:47