Surpriză de proporții! Ronaldo, gata de căsătorie cu noua lui iubită, Georgina Rodriguez

Cristiano Ronaldo (31 de ani) are planuri mari pentru anul 2017, starul Realului fiind pregătit să-și ceară noua iubită, pe Georgina Rodriguez (21 de ani), de soție, anunță presa din Portugalia.

VEZI ÎN GALERIA FOTO MAI MULTE IMAGINI CU GEORGINA RODRIGUEZ

Conform Correio da Manha, atacantul portughez e gată să facă marele pas în pofida faptului că relația cu Georgina e încă la începout. Cei doi au fost fotografiați pentru prima dată împreună la finalul lunii noiembrie 2016, când s-au întâlnit  în Paris (foto jos), dar au făcut tot posibilul să nu fie reperați.

Cei doi s-au afișat în mod oficial la începutul lui decembrie, când au urmărit împreună partida Real Madrid – Deportivo la Coruna, scor 3-2, din tribuna oficială a stadionului Santiago Bernabeu.


Ulterior, Georgina Rodriguez l-a însoțit pe Cristiano Ronaldo și la gala FIFA în care portughezul a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului 2016, unde a părut să se înțeleagă de minune cu fiul lui CR7.

Decizia pare surprinzătoare mai ales în condițiile în care Ronaldo a fost implicat în trecut într-o relație de lungă durată cu fotomodelul rus Irina Shayk, însă între cei doi nu s-a pus problema unui mariaj, chiar dacă au fost împreună timp de cinci ani.

Jurnaliștii portughezi notează că „graba” lui Ronaldo ar putea fi alimentată și de faptul că cei doi și-au propus să aibă un copil împreună cât mai rapid.

 

Publicat: 24 01. 2017, 14:42
Actualizat: 24 01. 2017, 14:45