Vonn, sex(i) ca Sharon Stone

Americanca Lindsey Vonn (26 de ani), una dintre cele mai tari
reprezentante ale schiului alpin mondial, a intrat în pielea
supervedetei hollywoodiene Sharon Stone. Sau mai precis, în pielea
personajului interpretat de sexoasa blondină în Basic Instinct
(1992), Catherine Tramell.

Câți dintre noi n-am tocit capul aparatului video apăsând
necontenit tasta rewind? Ce acțiune, ce intrigă, ce talent
actoricesc etalat de inegalabilul Michael Douglas! Totul pierea,
pentru că Sharon polariza toată atenția. Cum știa ea mai bine! Prin
puterea seducției, viclenie, scene fierbinți de sex și prin
nonșalanța scenei picior peste picior. Una care a făcut înconjurul
lumii, una pe care a abordat-o chiar și Lindsey Vonn pentru coperta
ultimul număr al revistei ESPN. Dacă a purtat sau nu lenjerie
intimă la shooting, nu a dezvăluit, cert e că secvențele aprind
imaginația oricui, iar specialista de la coborâre urcă pulsul
tuturor.

„Sunt încântată că am apărut pe coperta ESPN. Ce
credeți, băieți? Aș putea s-o dublez pe Sharon Stone?”,

întreabă multipla campionă mondială pe contul ei de Facebook.
Verdictul vă lăsăm pe voi să-l dați, punându-vă în același timp la
o grea încercare. Cărei sportive din România i s-ar potrivi ca o
mănușă personajul întruchipat de Sharon Stone? Noi vă dăm câteva
variante… Camelia Potec, Ada Nechita, Ionela Tîrlea, Sandra
Izbașa, Alina Dumitru… sau…?

Publicat: 03 12. 2010, 02:13
Actualizat: 03 12. 2010, 02:14