VIDEO | Momentul în care îți recapeți încrederea în omenire: 20.000 de ultrași i-au strigat numele unui copil bolnav, pe strada din fața spitalului

„Luptă, Felix!”. Mesajul de pe un banner pe care cei peste 20.000 de suporteri ai lui Brondby l-au purtat astăzi în drumul către stadionul care a găzduit finala Cupei Danemarcei, cu Silkeborg. Demonstrația impresionantă de dragoste pentru culorile galben-albastre a dat titlul celor mai multe știri în presa de sport europeană astăzi, însă subiectul de pe banner-ul purtat de prima linie a ultrașilor danezi a rămas marginal. Cu toate acestea, gestul lor este unul admirabil.

Felix este un copil în vârstă de un an și opt luni, grav bolnav. Încă din primele luni după naștere, mama acestuia și-a dat seama că este ceva în neregulă cu Felix, iar investigațiile medicale au arătat faptul că suferă de hidrocefalie. A fost doar începutul problemelor de sănătate, iar în ultima lună Felix a stat internat la un spital din Copenhaga, cu o afecțiune la ficat care îi pune viața în pericol. Cazul nefericit, popularizat pe larg în Danemarca, i-a făcut pe cei de la Brondby, clubul susținut de familia lui Felix, să își arate susținerea.

La începutul lunii aprilie, Brondby i-a oferit lui Felix și familiei acestuia bilete pentru un meci de pe teren propriu, însă cu două zile înainte de partidă starea băiatului s-a agravat și a fost transportat de urgență în Coppenhaga, acolo unde a fost supus unei a cincea operații pe creier. 

Fanii lui Brondby, toți cei 20.000 de suporteri care au mărșăluit pe străzile din Copenhaga, și-au făcut traseul astfel încât să ajungă la spitalul Rigshospitalet, acolo unde este internat Felix. Suporterii s-au oprit în fața spitalului și au început să cânte, să scandeze „Felix, Felix!”, să fluture steagurile, totul sub privirile copilului ieșit la fereastră, cu căști de protecție peste urechi și îmbrăcat în culorile galben-albastre ale lui Brondby. „Toți acești oameni dragi care au mers la meci azi s-au oprit la spital. Felix a avut voie să iasă un pic în fața lor și să îi salute. Și toți cei 20.000 i-au strigat numele”, a mărturisit, fericită, mama lui Felix.

Din păcate, starea lui Felix rămâne una foarte gravă. „În acest moment nu știm dacă va muri în spital sau dacă îl vom putea aduce acasă. Doctorl nostru a plecat la o conferință în Geneva, acolo va încerca să caute soluții pentru a-l salva pe Felix!”, a spus mama băiatului. Potrivit acesteia, ficatul lui Felix este într-o stare atât de degradată încât ar trebui să fie în comă. „El pare complet neafectat, se joacă și pare neatins de probleme”, spune aceasta.

Publicat: 10 05. 2018, 21:36
Actualizat: 11 05. 2018, 09:46