VIDEO | Fanii lui FC U Craiova, show pirotehnic la 17 ani de la dispariția lui Cristi Neamțu

Fanii celor de la U Craiova 1948, echipa lui Adrian Mititelu din liga a treia, s-au strâns în număr cât mai mare marți, 20 februarie, la mormântul regretatului Cristi Neamțu, fostul portar al oltenilor, decedat la numai 22 de ani.

Membrii Peluzei Sud 1997 au făcut spectacol cu materiale pirotehnice și un banner dedicat fostului portar: „Plecat de lângă noi de atâta vreme, Știința și numele tău, simbolurile noastre eterne”, a fost mesajul afișat de suporterii olteni.

Cristi Neamțu a fost lovit în cap involuntar de Marius Șuleap într-un cantonament al oltenilor din Cipru. Acesta a fost transportat de urgență la spital, iar după șase zile în comă, Neamțu a decedat. Gestul suporterilor olteni a fost apreciat și de mama fostului portar: „Ei sunt cei care îmi mângâie sufletul. Copilul meu îi vede de acolo, de sus, și sigur le mulțumește!„, a spus Ioana Cioboată, mama lui Cristi Neamțu.

VIDEO Jurnal de Craiova

Nici cei de la U Craiova, echipa din Liga 1 Betano, nu l-au uitat pe Neamțu. Aceștia au avut un mesaj postat pe rețelele de socializare, la 17 ani de la dispariția fostului portar.


 

Publicat: 21 02. 2019, 13:11
Actualizat: 21 02. 2019, 13:12