VIDEO | Cum i-a răspuns Peluza Sud lui Mihai Stoica după ce acesta declarase că „fenomenul ultra, cu excepția suporterilor dinamoviști, dispare”

  • Peluza Sud, unul dintre organizatorii evenimentului pentru Mihai Neșu, a făcut spectacol la Sala Polivalentă. Ultrașii au transmis un mesaj fără echivoc conducerii actualei FCSB

Evenimentul „Uniți pentru Mihai” care a avut loc luni, la Sala Polivalentă din București s-a bucurat de succes. Mihai Neșu a fost aclamat de mai bine de 3000 de suporteri ai Stelei, oameni care au avut apoi prilejul de a asista la un meci demonstrativ între Steaua ’86 și Steaua ’06. Pe lângă „Asociația George Ogăraru pentru cultură și sport” și Clubul Sportiv al Armatei, un al treilea organizator al evenimentului a fost Peluza Sud a Stelei, grupare de suporteri care nu mai participă la meciurile FCSB-ului, însă care își continuă activitatea susținând fostele glorii ale clubului și organizând evenimente caritabile.

Prestația Peluzei Sud la eveniment a fost aplaudată la final de toate gloriile Stelei, atât fotbaliștii din 1986 cât și cei din 2006 salutând galeria. Mai mult, spre finalul meciului suporterii i-au avut în mijloc pe Didi Prodan și pe Alexandru Iordănescu, fiul selecționerului, cei care au strigat împreună până la ultimul fluier al lui Ion Crăciunescu.

Fără să scandeze contra rivalelor clasice, Dinamo și Rapid, Peluza Sud a oferit la finalul serii un răspuns indirect directorului sportiv al FCSB-ului, Mihai Stoica. Acesta din urmă mărturisea recent faptul că, potrivit propriei impresii, „Fenomenul ultras, cu excepția suporterilor dinamoviști, e pe cale de dispariție. Bine, echipa suferă într-un fel, dar nu cred că o echipă poate să sufere atât de mult încât să nu mai poată face performanță fără să aibă suporteri ultras. Steaua a avut peste 40.000 de suporteri în tribune la meciul cu Dinamo. Nu a avut galerie, într-adevăr„. Ultrașii de la SUD au replicat cu scandarea „Ole, ole / Ole, ole / Nu există FCSB!„.

Publicat: 10 05. 2016, 09:58
Actualizat: 10 05. 2016, 09:59