Victor Becali rămâne în închisoare, instanța a respins cererea de liberare condiționată

Victor Becali rămâne în închisoare după ce Tribunalul Constanța a respins, luni, contestația depusă de acesta la decizia Judecătoriei Medgidia, care, în 25 octombrie îi respinsese solicitarea de liberare condiționată. Decizia instanței este definitivă.

Tribunalul Constanța a judecat, săptămâna trecută, contestația depusă de Victor Becali împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia din data de 25 octombrie, care nu îi admisese solicitarea de liberare condiționată.

Magistrații de la Tribunal au rămas în pronunțare, iar luni au decis respingerea apelului.

Decizia instanței este definitivă, astfel că fostul impresar va trebui să mai stea în Penitenciarul Poarta Albă.

În 25 octombrie, și Judecătoria Medgidia a respins solicitarea de eliberare condiționată depusă de Becali, dar atunci decizia instanței nu a fost definitivă.

Victor Becali a fost condamnat în martie 2014 la patru ani și opt luni de închisoare în dosarul transferurilor, alături Gheorghe Copos, Ioan Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

Publicat: 21 11. 2016, 14:24
Actualizat: 21 11. 2016, 14:25