Valvis a dat-o pe struguri!

Fostul investitor al echipei Rapid, Jean Valvis nu uită că a devenit cunoscut în România după ce și-a asociat imaginea cu formația de sub Podul Grant. Astfel, el a ajutat cu 50.000 de euro clubul care se află într-o situație foarte grea. Jean Valvis continuă să-și desfășoare afacerile în România.  El a preluat Domeniile Sâmburești în 2005, după ce în 2003 a sponsorizat echipa Rapidului cu „La Dorna”, an în care alb-vișinii au cucerit ultimul titlu de campion al Ligii 1. Zilele trecute, Valvis a invitat mai multe familii cu copii la culesul strugurilor pe dealurile Olteniei.

El a avut și doi invitați de marcă, doi ambasadori importanți, Jean Hubert Lebet din Elveția și Grigorios Vassiloconstandakis din Grecia.

Publicat: 23 09. 2013, 20:48
Actualizat: 24 09. 2013, 09:48