UPDATE „Il Luce” a făcut în salon primii pași după operație!** Antrenorul poate fi externat cel târziu luni

UPDATE 12:45 – Vești bune de la Spitalul Municipal Universitar: lui Mircea Lucescu i s-a permis să facă primii pași în salon, semn că recuperarea după operație decurge bine. În plus, tehnicianul mănâncă normal, după ce durerile toracice s-au atenuat


Vești bune în legătură cu Mircea Lucescu. Antrenorul lui Șahtior resimte dureri mai mici decât în momentele de după intervenția chirurgicală suferită la Spitalul Universitar de Urgență. Ar putea chiar să fie și externat mai devreme!

Preconizată pentru începutul săptămânii viitoare, ieșirea din spital a lui Mircea Lucescu s-ar putea produce chiar sâmbătă, cu două zile mai devreme. Asta pentru că starea de sănătate a antrenorului lui Șahtior este tot mai bună zi după zi, chiar peste așteptările medicilor. Noutatea în ceea ce-l privește pe „Il Luce” este că își dedică orele petrecute în rezerva de la „Municipal” efectuării de exerciții de respirație. Doctorii îl învață cum să respire în așa fel încât să limiteze durerile provocate de placa de titan aplicată în zona coastelor fracturate, pentru imobilizarea acestora și o vindecare corectă.

Nu are voie să facă nimic!

Altfel, lui Mircea Lucescu nu îi este permis să se uite la TV și, practic, se odihnește toată ziua, cu câteva momente în care se ridică în șezut, la marginea patului. Sâmbătă, tehnicianul va efectua o nouă serie de teste. Dacă acestea vor menține starea optimistă a lucrurilor din acest moment, Lucescu va fi externat mai devreme. Va mai petrece însă câteva zile în repaos acasă, înainte de a se întoarce la Donețk. Trebuie spus și că i se administrează încă și calmante, menite să diminueze, de asemenea, durerile, astfel că nu se știe cât sunt acestea de mari dacă „Il Luce” renunță la medicamente.

Externarea lui Mircea Lucescu este preconizată pentru începutul săptămânii viitoare, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Dario Srna, căpitanul lui Șahtior Donețk, să vină alaltăieri la București pentru a-și vedea antrenorul. Aceasta a fost singura vizită primită de „Il Luce”, tehnicianul cerând să fie lăsat să se odihnească.

„Respiră singur, dar trebuie să o facă într-un mod regulat și lin pentru a limita cât se poate de mult durerile!”, a spus unul dintre doctorii care se ocupă de cazul „Lucescu”

Șahtior s-a reunit ieri

Șahtior și-a reluat ieri pregătirile. În absența lui Mircea Lucescu, de echipă se ocupă „secundul” Alexandru Spiridon. „Domnul Lucescu a avut un accident de mașină și are nevoie de timp pentru a se recupera și a reveni la datorie. Vom lucra așa fel încât programul echipei să nu sufere nici o schimbare. Când antrenorul se va întoarce, nici să nu observe că în această perioadă nu a fost cu noi. Venirea sa în stagiul din Emirate este imposibilă. Însă, în cel din Spania, probabil va fi alături de noi”, a spus Spiridon la reunire.

Publicat: 12 01. 2012, 12:45
Actualizat: 12 01. 2012, 12:51