Universitatea Craiova a sesizat Comisia de Disciplină în cazul declarațiilor lui Sandu

Încercând să explice motivul pentru care UEFA nu se implică în cazul excluderii Universității Craiova, Mircea Sandu, președintele FRF, a făcut o afirmație destul de dură și de „colorată” la adresa organizațiilor care conduc fotbalul. Universitatea Craiova s-a sesizat și l-a reclamat pe Sandu la Comisia de Disciplină condusă de Daniel Marin Cernat.

Iată comunicatul Universității:

„Prin prezenta, vă aducem la cunoștință următoarele:

În temeiul Art 107, punctul 4 din Regulamentul Disciplinar al FRF, vă sesizăm cu privire la declarațiile făcute de domnul Mircea Sandu, președinte al Federației Române de Fotbal și presedinte al Comitetului Executiv al FRF, in data de 8 noiembrie 2011, într-o interventie telefonica la o emisiune sportivă.

Astfel, Mircea Sandu a declarat: „FIFA și UEFA nu se implică în problema cu Craiova, pentru că sunt mai căcăcioase acum decât oricine. Au problema cu Sionul! Le e frică să dea și un cuvânt!”

Această declarație a fost preluată de întreaga presă națională, atât în edițiile tipărite cât și în cele online.

Întrucât aceste declarații defăimătoare săvârșite de un oficial FRF aduc grave atingeri și prejudicii imaginii fotbalului, fiind făcute la adresa celor mai importante instituții fotbalistice europene și mondiale, vă solicităm, în temeiul Art 52 din Regulamentul Disciplinar al FRF să-i aplicați domnului Mircea Sandu sancțiunea corespunzătoare.

Cu totul în subsidiar, în situația în care, așa cum suntem ferm convinși, ați fost sesizați cu privire la aceste abateri disciplinare și de către secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, vă solicităm să calificați această cerere ca o cerere de intervenție în interesul FRF”.

Publicat: 11 11. 2011, 15:22
Actualizat: 11 11. 2011, 15:30