Un off la on-line

Consemnăm o premieră în industria gamblingului în această
săptămână: casele de pariuri au intrat în grevă. Unii au râs, alții
au rămas indiferenți, pariorii s-au resemnat pentru o zi, iar
scopul acestei operațiuni a fost atins, organizatorii de pariuri
reușind să semnalizeze prin această acțiune faptul că impozitarea
cu 25% a tuturor câștigurilor ar îndrepta bookmakerii spre
faliment, iar pariorii spre zona gri a afacerii, adică spre on-line
și piața neagră.

Și n-au uitat să aducă în prim-plan efectele imediate ale unei
astfel de situații catastrofale: 3.000 de angajați și-ar pierde
locurile de muncă, iar bugetul de stat ar fi mai sărac cu câteva
milioane de euro. Cine nu acceptă logica unui astfel de scenariu
este rău intenționat sau n-are nicio treabă cu fenomenul. E însă de
evitat o confuzie creată accidental și prezentă în câteva materiale
de presă, astfel încât încercăm o explicație suplimentară. Este
vorba despre casele de pariuri on-line.

Legislația internă este foarte confuză pentru acest domeniu,
statul român nu licențiază astfel de activități, majoritatea
operatorilor fiind autorizați în țări din UE care oferă cadrul
legal de funcționare. Este adevărat că la buget nu ajung taxe
directe, dar ceea ce nu se spune este faptul că, indirect,
operatorii on-line contribuie la buget prin zecile de milioane de
euro pe care le investesc în publicitate, multe publicații și
site-uri asigurându-și veniturile din încasările venite din
advertising-ul consumat de acest segment al industriei de gambling.
Iar statul ar putea, în sfârșit, să ia în calcul o opțiune mult mai
bună, pe care multe țări UE o aplică în ultimul timp: în loc să se
suprataxeze operatorii off-line, ar putea oferi licențe pentru
on-line, adică ar colecta bani de la ei și pe căi directe.

În rest… e simplu: Cupa Mondială o să meargă pe meleaguri
saxone, cine mizează pe Germania sau Anglia n-o să aibă de pierdut,
ba sperăm să câștige fără impozit!

Publicat: 12 06. 2010, 08:05
Actualizat: 12 06. 2010, 08:08