Un fost coleg de-ai lui Goian a fost salvat de la dezastru de câinele său!** „Îi datorăm viața noastră!” Ce s-a întâmplat:

Fost coleg cu Dorin Goian la Glasgow Rangers, Jamie Ness a reușit să atragă atenția presei din Anglia printr-un eveniment inedit, deși nu a apucat încă să debuteze pentru noua sa echipă din Premier League.

Fotbalistul legitimat în prezent în Premier League, la Stoke City, și iubita sa, fotomodelul Heather Weir,  susțin că au fost salvați de la o posibilă dramă de câinele lor, Alfie.

Cei doi au sesizat că energicul labrador în vârstă a devenit brusc extrem de somnoros și au început să-și pună semne de întrebare.

Au chemat o echipă de instalatori, iar aceștia au descoperit scurgeri de monoxid de carbon, ce ar fi putut pune în pericol viața celor doi. Labradorul era deja intoxicat, fapt ce a generat și schimbarea de comportament.

Heather susține că în trecut simțise un miros ciudat și a verificat imediat aragazul, dar s-a liniștit în momentul în care a observat că acesta fusese verificat cu doar o lună în urmă și trecuse fără probleme testele.

Dacă Alfie nu s-ar fi comportat ciudat, probabil ar fi trecut luni întregi până să ne dăm seama că se întâmpla ceva… Îl iubim foarte mult și suntem recunoscători că avem alături un astfel de companion.

În ultimele patru săptămâni, Alfie dormea toată ziua. Nu se mai juca cu jucăriile lui și devenise letargic. Nu era normal.

În mod normal el era activ ca o jucărie yo-yo… acum el se ascundea în camera noastră și dormea toată ziua.Parcă nici nu pot să cred cât de norocoși am fost … dacă nu descopereama asta la timp, ar fi putut fi fatal pentru noi.

Nu știu ce ne-am face fără Alfie. El face din casa noastră un cămin”, a povestit iubita lui Jamie Ness pentru Daily Mail.

Jamie Ness a jucat pentru Glasgow Rangers în perioada 2010-2012 și a fost coleg cu românul Dorin Goian până la finalul sezonului trecut. După ce clubul scoțian a fost retrogradat până în liga a IV-a din Scoția, Ness a ales să joace în Premier League, pentru Stoke City.

Publicat: 23 11. 2012, 18:23
Actualizat: 23 11. 2012, 18:52