„Trebuia să apăr eu!”

Actualul antrenor second al naționalei a acceptat să se întoarcă în timp, cu 15 ani în urmă și să vorbească despre meciul cu Elveția de la World Cup, în care a încasat patru goluri.
“Într-un fel, parcă ne-a prins bine, pentru că ne-a readus cu picioarele pe pământ. Mie, personal, mi-a fost destul de greu, pentru că am pierdut echipa. Deși eu sunt de părere și acum că cele patru goluri primite n-au fost din vina mea. Am fost trecut pe bancă și firește că am simțit o mare frustrare. Mai ales că începusem turneul ca titular”, își aduce aminte Stelea.

Fostul tricolor spune că înfrângerea cu Elveția a avut totuși și cause obiective. “Venisem după un drum lung, cu trei ore diferență de fus orar. Am dormit cu toții foarte puțin. Nici nu ne-am acomodat prea bine cu acea sală în care am jucat. Ne-am cam sufocat acolo”, spune el. La următorul meci, cu SUA, Stelea a stat pe bancă. “Am trăit meciul cu mari emoții de pe margine, dar important este că s-a terminat bine. Țin minte că a fost extraordinar de cald atunci. Am jucat la ora 13. Infernal…”, a adăugat Stelea.

"Începusem turneul ca titular. Nu mi-a picat bine că am fost scos din echipă. Firește că am fost frustrat când am stat pe bancă"
, Bogdan Stelea – Fost internațional român

"În ultimele meciuri înaintea turneului apărasem eu, așa că normal că mi-a fost ciudă pe Stelea că a început el titular", Florin Prunea – fost internațional român
 

Publicat: 25 06. 2009, 09:41
Actualizat: 25 06. 2009, 09:44