Teodora, fiica lui Meme Stoica, arată din ce în ce mai bine! Cum s-a afișat tânăra pe străzile din București | FOTO

După ce și-a revenit după gravele problemele medicale Teodora Stoica, fiica lui Mihai Stoica, arată mai bine ca niciodată și și-a reluat obiceiul de a frecventa cluburile de noapte.

Zilele trecute, ea a fost văzută distrându-se într-un club din București. După petrecere a fost surprinsă de Cancan în timp ce-și căuta mașina, marca Mercedes, care era parcată  pe una din străduțele din apropiere.

Sursa citată arată că: „În urmă cu ceva timp, o informație extrem de dură își făcea loc în lumea bună a Capitalei. Fiica lui Mihai Stoica (FCSB) este gravă bolnavă, iar tatăl ei face disperat eforturi sa o salveze din ghearele uneia dintre cele mai necruțătoare boli. Cu ajutorul lui Dumnezeu, tratamentul a avut efect, fiica lui Stoica s-a însănătoșit, iar acum este ca nouă! Experiența prin care a trecut a făcut-o să cam renunțe la vechiul său stil de viață”

Cum s-a afișat Teodora, fiica lui Meme Stoica, pe străzile din București

Teodora Stoica a dus dorul vieții de noapte, iar serile trecute și-a luat câteva prietene și a petrecut ca în vremurile bune.

După petrecerea din club, a doua zi, coborâtă din apartamentul deținut de o prietenă, „Memelușa” a așteptat pe trotuar, un șofer al unei companii de ridesharing pentru a o conduce către mașina sa, un model al firmei Mercedes ce costă circa 50.000 de euro, lăsat cu o seara înainte în apropierea clubului, unde a petrecut.

A învins boala și este dedicată stilului de viață sănătos

Teodora a trecut cu brio peste toate încercările la care a fost supusă în perioada tratamentului, timp de doi ani de zile. De atunci, șatena a renunțat la „nopțile albe” prin localuri, iar acum este dedicată stilului de viață sănătos.

 

Publicat: 17 08. 2022, 14:18