SUPER TARE** Au fost eroi, dar la finalul meciului au întrebat cât e scorul :)! Jucători care și-au pierdut memoria pe teren

V-ați închipuit vreodată cum e să fii cel mai bun de pe teren,
dar să nu poți să-ți aduci aminte nimic din ce s-a întâmplat? Ei
bine, de-a lungul istoriei există câteva cazuri în care memoria
jucătorilor a fost ștearsă în urma unor lovituri urâte la cap.
Jurnaliștii de la The Guardian au adunat câteva dintre aceste
cazuri, în care fotbaliștii n-aveau habar de ce s-a întâmplat în
niște meciuri la care ei au participat din plin.

Lilian
Thuram
– campion mondial cu Franța în 1998,
fundașul a fost cel mai bun om de pe teren în semifinala cu
Croația. Thuram a înscris de două ori în repriza a doua, însă la
final nu s-a putut bucura prea mult deoarece…și-a pierdut
memoria. În urma unei lovituri la cap lucrurile s-au cam amestecat
în creierul fostului internațional francez. Fotbalistul a explicat
prin ce a trecut: „Nici acum nu pot să-mi reamintesc ce s-a
întâmplat atunci și, chiar dacă încerc, nu pot să leg amintirile
din acel meci. Am avut nevoie ca antrenorul și colegii să-mi spună
că am câștigat și ne-am calificat în finală”

Thuram mai povestește cum a reacționat când colegul său Marcel
Desailly l-a felicitat pentru joc: „L-am întrebat: ‘Ce se întâmplă?
Cine ești?’ Nu aveam habar ce s-a întâmplat și unde sunt”. Se naște
însă următoarea întrebare: cum a reușit să facă un joc excelent,
dacă memoria era afectată de lovitură? Tot el explică: „A fost ceea
ce eu numesc ‘momentul Miles Davis (n.r. cântăreț de jazz)’.
Fotbaliștii pot fi ca artiștii, dacă mintea și trupul formează un
tot. Este ca atunci când Miles Davis cânta. Nu trebuie să gândești,
este instinct pur”.

Stanislav Sestak (VfL Bochum)
– este un alt caz
„Thuram”. Se întâmpla în sezonul 2007-2008, într-un meci cu cei de
la Karlsruse. Sestak și-a pierdut atunci memoria după un duel cu
Mike Franz, un jucător recunoscut pentru duritate, chiar în debutul
paridei. Cu toate că impactul l-a bulversat, Sestak a continuat
meciul fără probleme și chiar a deschis scorul. La pauză, el a
recunoscut că nu-și aduce aminte de golul marcat, însă n-a fost
înlocuit. Karlsruhe a înscris de două ori după pauză, însă scorul
final a fost stabilit de Sestak, care a reușit să mai înscrie o
dată.

Guy
Poyet
– este un caz special. Acesta și-a pierdut
memoria chiar în momentul în care a înscris pentru Tottenham,
într-un meci cu West Ham United. S-a lovit la cap chiar în momentul
în care a înscris pentru 1-0, însă când și-a revenit, s-a dus țintă
la arbitru pentru a-l întreba de ce nu a acordat…corner pentru
Tottenham, deși marcase.

Nat
Lofthouse
– fost fotbalist englez, care a trecut
prin aceeași experiență. În 1952, într-un meci Austria-Anglia, Nat
a contribuit cu două goluri la victoria „Albionului” cu 3-2. Însă
când a marcat golul doi, a fost lovit în zona capului de portarul
advers și memoria lui a cedat. Abia după fluierul final a aflat că
a marcat două goluri și este eroul partidei.

Românii nu sunt mai
prejos. Lucian Burdujan
– este autorul unei
situații „a la Claudiu Răducanu”. Spre deosebire de situațiile
prezentate mai sus, pauza din memoria lui Burdujan nu a fost
cauzată de vreo lovitură. Pe vremea când juca la Rapid, într-un
meci cu Sliema Wanderers, contând pentru turul I preliminar al
Cupei UEFA, Burdujan a oferit probabil cea mai comică situație din
ultimii ani. Folosit încă din primul minut, Burdujan și-a lăsat
colegii cu gura căscată cu o întrebare anormală: „Cu cine jucăm și
cât e scorul?”. Era 1-0 pentru Rapid, giuleștenii impunându-se la
final cu 5-0

Publicat: 27 09. 2010, 18:52
Actualizat: 27 09. 2010, 19:20