Șșșșșșșt, se joacă fotbal!** „Nu-i deloc mediatizată! Lucru bun pentru fetele care fac asta pe ascuns”
Deși are o vechime de peste zece ani, despre liga de fotbal feminin din Qatar s-a aflat abia acum o săptămână: „Nu-i deloc mediatizată. Lucru bun pentru fetele care fac asta pe ascuns”, spune Steluța
Început tipic de poveste: „Am jucat fotbal de mică, în fața blocului. Având trei frați mai mari, am fost mai mult băiat decât fată”.
Continuarea e la fel, doar că 25 de ani mai târziu de la primul șut în minge: „M-am căsătorit în vara lui 2011. Soțul este de origine tunisiană și joacă fotbal în Qatar, la echipa a doua a lui El Jaish, în liga secundă. Așa se face că am ajuns și eu aici”.
Lucrurile încep însă să capete o altă nuanță decât cea obișnuită: „În martie – aprilie, am cunoscut un grup de fete, de diferite naționalități, care jucau fotbal. Și am început să fac și eu asta”. Astfel, „tipicul” devine „atipic”. Și reușește să înglobeze elemente deloc specifice locului și perioadei: fotbal, femeie și restricții. La 29 de ani, Steluța Lupu a devenit, după doar trei luni de practicat fotbal profesionist, campioană în Qatar. Se consideră o norocoasă. Una care, în România, ar fi bătut, probabil, de dragul vremurilor trecute, mingea în fața blocului și nu ar fi ridicat deasupra capului vreun trofeu important: „Am fost puțin reținută când am ajuns aici. Nu știam ce va fi, dacă voi rezista. Acum am de gând să stau aici câțiva ani buni”.
E secret, rămâne între noi
Că există diferențe mari de mentalitate între România și Qatar, pe asta o puteam presupune toți. Realitatea depășește însă imaginația. Ca de obicei, de fapt: „Aici sunt fete care le spun părinților că merg la plimbare. În loc de asta, ele vin la fotbal”, povestește Steluța. Fundașul celor de la Al Khor continuă povestirea, dezvăluind detalii care pot să pară, pentru aceia obișnuiți cu dreptul la libera exprimare, desprinse din cărțile de istorie: „În tribune au voie doar femeile. Bărbații nu vin la meciuri pentru că asta ar însemna ca jucătoarele să poarte vălul. Și, cu el pe cap, n-ai cum să joci fotbal. Ziarele au aflat abia acum o săptămână că există o ligă de fotbal feminin. Nu se dorește promovarea ei. Dacă persoana nepotrivită află că fiica ori soția cuiva practică fotbalul, este destul de grav”, rezumă aceasta activitatea de la club.
O singură regulă trebuie să urmeze Steluța: „La unele meciuri, purtăm pantaloni lungi. Dar doar atunci când jucăm pe terenul vreunei persoane importante”. Un compromis mic, dacă ar fi să îl punem în balanță cu viața colegelor sale de echipă: „Nu au libertatea pe care sunt sigură că și-o doresc foarte mult. Familia trebuie să știe tot ce fac ele. Nu merg neînsoțite. Fie sora, fie verișoara sau bona sunt cu ele mereu”, spune Steluța.
Hagi, Raț și Rapid
Viața departe de țara natală nu a fost niciodată ușoară în totalitate pentru acela care a fost nevoit să se desprindă de comoditatea lui de „acasă”. Iar Steluța nu face excepție de la regulă: „Îmi lipsește foarte mult familia. Dorul de cei dragi e cel mai greu de îndurat. Apoi urmează cel de munte, de verdeață, de ploaie, de zăpadă. Cam de tot ce aici nu prea există”. Printre qatarezi, românca își trăiește viața normal, la temperaturi care depășesc cu ușurintă 45 de grade într-o zi considerată „călduță”. Se trezește de dimineață, merge la serviciul de asistent contabil pe care îl are, apoi la antrenament și la film cu soțul ei. E mândră de faptul că poate discuta cu el, de la egal la egal, despre fotbal. Și îi povestește despre Generația de Aur: „Am avut ocazia să îl cunosc pe Hagi. Îl admir enorm. Și pe el, și pe Dan Petrescu. Dintre cei de acum, îmi place de Raț”. Atunci când o întrebi care este echipa favorită, răspunde imediat: „Real Madrid și Juventus. Iar din țară, Rapid. Țin cu ea încă de pe vremea când portar le era Răzvan Lucescu”. Pe Lucescu jr l-a întâlnit în Qatar, la un antrenament al echipei El Jaish. „Am asistat alături de celelalte fete la ședința de pregătire. La final, mi-a fost rușine să mă bag în seamă cu Răzvan Lucescu. Îl admir foarte mult și efectiv n-am știut ce să-i spun. Cu domnul Boloni, care antrenează la Al Khor, nu m-am întâlnit”, explică Steluța.
„Iubită fotbalistă: ce poți să vrei mai mult?”
Steluța Lupu iese din tiparul obișnuit. Dar nu îi pasă: „Mama se amuză de faptul că sunt fotbalistă. Dar știu că e mândră de mine. La fel și tata”. Vede numai avantaje în sportul pe care îl practică. „Un bărbat ar trebui să fie fericit atunci când întâlnește o fată ca mine. Nu există ceartă atunci când e un meci important, poți să îl urmărești și să îl comentezi împreună cu ea. Ce poți să îți dorești mai mult?”, se amuză aceasta. Și acolo, dar și aici, în România, are o atitudine constantă: „Prefer să fiu judecată că-s băiețoasă decât să fiu expusă într-un alt mod”. La 29 de ani, Steluța a învățat să zâmbească la mii de kilometri distanță de țară. Și toate astea datorită unei mingi pe care, mică fiind, o bubuia cu băieții în fața blocului.
Aici, oamenii merg la meciuri doar dacă este pus vreun premiu în joc. Altfel, stau acasă
Steluța LUPU, fundaș Al Khor
Cred că defectul meu cel mai mare este încăpățâÂnarea. Mama mereu îmi spune: «Ești tare căpoasă!». Păi ajungeam altfel fotbalistă?
Steluța LUPU, fundaș Al Khor