Sprijin neașteptat din partea lui Leo Messi pentru Madrid: „E o experiență minunată pentru orice sportiv” VIDEO

Este știută pentru toată lumea rivalitatea fotbalistică dintre Real Madrid și FC Barcelona, iar fiecare echipă încearcă să realizeze cele mai tari transferuri în perioada de mercato.

Dar iată că în rest rivalitatea este înlocuită de un adevărat fair-play. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca orașul Madrid să aibă un susținător precum Lionel Messi în lupta pentru obținerea dreptului de a găzdui Jocurile Olimpice din 2020.

Pe șapte septembrie, la Buenos Aires, va fi făcut anunțul în privința orașului care va găzdui acest eveniment, iar liderii Comitetului Olimpic Internațional au intrat pe ultima sută de metri. Madrid, Istanbul și Tokyo sunt cele trei finaliste.

Lionel Messi s-a implicat activ în promovarea candidaturii capitalei Spaniei, în competiția cu celelalte orașe.

„Cred că e foarte important ca un oraș să aibă spiritul pe care Jocurile Olimpice îl reprezintă. Am avut norocul să particip, este o experiență minunată pentru orice sportiv și cred că ar fi foarte important pentru Madrid”, a declarat Lionel Messi.

Starul Barcelonei a făcut și o postare pe pagina de Facebook: „Sunt alături de Madrid pentru 2020”.

Publicat: 04 09. 2013, 12:43
Actualizat: 04 09. 2013, 12:44