Sport în ritm de rock: Kempes de România!** S-a lăsat de fotbal la 17 ani, dar a păstrat porecla: „Și mama mă strigă uneori așa”

Anul 2012 a marcat reîntoarcerea pe scenă a lui „Kempes”, fosta voce a trupei Cargo. Mutat în Australia în 2003, după despărțirea de colegii de la Cargo, „Kempes” a revenit în prim planul rockului românesc în cadrul grupului Rezident Ex. Mulți știu că numele lui este de fapt Ovidiu Ioncu, iar Kempes nu este altceva decât un supranume, însă puțini sunt aceia care cunosc povestea din spatele acestuia.

„Și mama mă strigă uneori Kempes”

Ovidiu Ioncu a fost și este un pasionat al jocului cu balonul rotund. Fost junior la UTA în perioada de glorie a acestui club, Ovidiu mărturisește că orele petrecute la antrenament nu erau suficiente, și de multe ori după acestea bătea mingea în curtea liceului: „Nu-mi ajungeau orele petrecute la club, jucam fotbal și la școală! Colegii au început să mă strige Kempes, după numele celebrului fotbalist argentinian Mario Kempes, dar în afară de lungimea pletelor n-aș zice că aș avea ceva în comun cu vedeta Campionatului Mondial de Fotbal din Argentina”.

Cu toate că s-a lăsat de fotbal la 17 ani, porecla i-a rămas. Poate și pentru că nu a renunțat la plete niciodată, chiar dacă înainte de ’89 i s-a „recomandat”  de mai multe  ori să se tundă. Astăzi Kempes i-a devenit un al doilea nume, sau mai bine zis primul nume. „Chiar și mama mea mă strigă uneori Kempes”, spune Ovidiu râzând.

Le-a rămas doar naționala

Numele lui este asociat deseori cu Timișoara, pentru că acolo și-a început cariera muzicală, însă în plan fotbalistic a rămas fidel Aradului și echipei UTA. Deși are colegi de trupă timișoreni, între ei nu se nasc discuții contradictorii pe teme fotbalistice, deoarece cu toții locuiesc de multă vreme în străinătate. Îi unește acum doar pasiunea pentru echipa națională, care nu prea le mai dă motiv de bucurie. Nu așa cum îi bucura în tinerețe Generația de Aur.

„Kempes” susține că cea mai mare satisfacție pe care sportul românesc i-a produs-o a fost calificarea României în sferturi la CM din SUA ’94. Deși parcă prevedea înfrângerea, succesul din fața Argentinei (scor 3-2) rămâne momentul de referință. „M-am așteptat ca eliminarea să se întâmple. N-am știut în fața cui, dar m-am așteptat. M-am bucurat, totuși, că echipa noastră a ajuns până acolo”.

Fotbalul nu este urmărit în Australia

Rezident în Australia începând cu anul 2003, Kempes nu este rupt de lumea fotbalului de pe „Bătrânul continent”, cu atât mai mult cu cât acum petrece cea mai mare parte a anului în România. „Sunt fan Arsenal, m-a sedus numele, dar nu mai sunt la curent cu performanțele clubului. Fotbalul nu e un sport foarte iubit și urmărit în Australia, așa că televiziunile nu se înghesuie să dea meciuri. Mondialele, de pildă, pot fi urmărite doar pe canale de sport plătite”.

„Am fost și am rămas fan Harley”

Ca orice rocker care se respectă, Kempes este și motociclist: „Am fost și am rămas fan Harley Davidson și am motor la Arad. La cel din Australia am renunțat, știind că voi petrece din ce în ce mai mult timp în România”. A avut multe de tras de pe urma acestei pasiuni. În 1995 a suferit un accident foarte grav, care a fost urmat de o recuperare lungă și anevoioasă.

Se simte solidar din acest punct de vedere cu familia motociclistului Mircea Vrăjitoru, cel care a suferit un grav accident în timpul unei curse în Portugalia, și  speră ca acesta să își revină. „Experiența mea personală a arătat că se poate. A fost greu, am stat mult în spital și, după externare, a mai trecut o perioadă până am redevenit, din punct de vedere fizic, cel de dinainte. Vreau să transmit familiei lui Mircea să nu-și piardă încrederea și răbdarea”.

Poveste cu Duckadam

Ovidiu a răscolit în tolba cu amintiri din fotbal. „Colegul meu de trupă Tavi mi-a povestit cum l-a cunoscut pe Helmuth Duckadam. În anul 2000 a făcut parte alături de el din juriul unui concurs de gătit gulaș. Viceprimarul orașului a ținut să le prezinte concurenții. Erau peste 25, fiecare avea palincă sau vin și voiau neapărat ca membrii juriului să guste «una mică». Din această cauză «deliberările» au durat foarte mult, iar în final juriul a declarat câștigător un neamț spre stupoarea concurenților români și maghiari”, povestește Kempes.

Pentru mine, cel mai mare sportiv român este fostul fotbalist de la UTA, Iosif Petschovski. Sunt fără doar și poate subiectiv. A fost modelul meu în vremea când jucam fotbal la UTA și va rămâne în continuare, fără niciun dubiu
„Kempes”

273 de meciuri si 86 de goluri are Iosif PETSCHOVSKI in Liga I

7 ani a petrecut „Kempes” ca junior la UTA

5 albume are „Kempes” alături de Cargo, două dintre acestea fiind de colinde

 


Articol publicat de Bogdan ENACHE
 

Publicat: 26 04. 2013, 09:03
Actualizat: 26 04. 2013, 09:38