SPECIAL | Glasul fotbalului de altădată. Anii au trecut minut cu minut. Tur de orizont cu Ghițulescu, Secoșan, Teoharie Coca-Cosma, Ilie Dobre și Mateescu

Fotbalul livrat pe calea undelor avea un farmec aparte. Etapa era un eveniment, la sfârșit de săptămână sau la vreo interemediară, milioanele de microbiști își conectau timpanele și emoțiile la tranzistor. Chibiții trăiau secundele cu sufletul ciorchine și așteptau, cu puls de iepure, “legătura” la meciul favoriților.

De la Dunăre până pe Bega, de sub Feleac în Regie, de sub Tîmpa sau Trivale în Bănie, cu un popas în Giulești, din Copou în Valea Domanului, „turul de orizont” aducea “minutul și scorul” prin vocea- amprentă asociată locului de către oamenii de la microfon. Generații întregi și-au trăit pasiunea lângă magnetul difuzorului și au simțit golurile, ocaziile, marile victorii și dureroasele înfrângeri cu imaginația flambată de glasul familiar al comentatorilor. Ion Ghițulescu, Nicolae Secoșan, Teoharie Coca- Cosma, Ilie Dobre, Teodor Mateescu rememorează pentru cititorii ProSport, cu parfumul fotbalului din trecut, întâmplări, momente, povești știute și neștiute de pe stadion.

  • “Amintirile unora înseamnă prima țigară sau primul sărut, ale noastre Ghițulescu comentând Dinamo la Fotbal minut cu minut”

În miros de vopsea și îmbibat în nostalgie, mesajul ultrașilor dinamoviști are și valoarea unui elogiu. Ion Ghițulescu împlinește în 2020 venerabila vârstă de 90 de ani, domnia sa fiind vocea princeps a emisiunii care a debutat pe 24 aprilie 1965 și a trecut pe mute după ce mercantilul fotbalului modern a ciopârțit etapa, astfel că fenomenul controlat de puterea banului nu și-a mai găsit locul printre undele radiofonice.

Astfel, vocile titanilor de la microfon s-au stins din punct de vedere profesional, iar ProSport încearcă prin acest articol să redea o felie din bucuria etapei, iar eroii microfoanelor să aibă, din nou, cuvântul. 3,2,1…

Începem din vest și mergem pe malul Begăi. Nicolae Secoșan ai legătura!

Pe mine m-a promovat Ion Ghițulescu, m-a aruncat în luptă la un meci pe fostul 23 August. Noi ținem legătura și astăzi, ne sunăm, ne întrebăm de sănătate, ne aducem aminte. Era în 1969, am 50 de ani de profesie, 1113 de evenimente transmise, fotbal, handbal, rugby.  În 2008 am terminat cu un Poli – FC Brașov, însă sunt bucuros că am rămas aproape de radio, am în continuare o retrospectivă sportivă la Radio Timișoara -Săptămâna sportivă-, în fiecare luni. Și mai am ceva! O mare mândrie, urmașii mei de la Radio Timișoara transmit în continuare meciuri de Divizia B, Liga 2 cum se numește acum. A fost frumos, cu mare pasiune am făcut totul, iar eu, care nu sunt un mare prieten cu tehnica, am avut noroc de colegi extraordinari. Puțini știu ce muncă era în spate, până ca vocea noastră să intre în casa ascultătorilor, iar uneori condițiile erau cât se poate de dificile. Acum primești foaia de joc cu echipele la masa presei, înainte mergeam singur, intram în vestiar în timp ce jucătorii se legau la șireturi, luam echipa, apoi treceam în celălalt vestiar. Pătrundeam în fenomen, discutam mult cu antrenorii, cu jucătorii, rememorează cu ardoare și cu vocea pătrunzătoare, inconfundabilă, “Nixe”.

Din pătura de amintiri profesionale, Nicolae Secoșan a ales să ne împărtășească, în goana interviului, un episod trăit la Oradea. Un meci între FC Bihor și Jiul Petroșani, o parodie cu public cum, de multe ori, se purta în negura “tovărășiilor” Diviziei A. Secoșan nu s-a ferit și a relatat cele întâmplate, rugându-l pe coordonatorul din studioul de la București (n.r. Dumitru Pelican) să-i mai dea legătura doar la sfârșitul partidei, cu mențiunea ascuțită precum un ghimpe strecurat în timpanele riveranilor: “să îți spun cu ce scor a câștigat Jiul”. Cum tranzistorul făcea parte din mobilierul stadionului, iar fanii ascultau etapa cu difuzorul lipit de ureche și ochii pironiți la gazon, jurnalistul a simțit, imediat, oprobriul gradenei. “I-am văzut pe spectatori cum și-au scos șișurile, mi-am dat seama că tribuna fierbe, că o să iasă tărăboi. Norocul meu s-a numit Nagy, colegul de la tehnic, care a luat suportul microfonului în mână și s-a pus baraj. El era masiv, numele său, în limba maghiară, având chiar această semnificație, mare. Am scăpat cu ceva șansă”, a povestit Secoșan pentru ProSport.

Nicolae Secoșan

Am comentat mult și de la Arad, Reșița, Petroșani, însă e clar că cel mai drag stadion mi-a fost cel de acasă, de la Timișoara. Dan Păltinișanu sau 1 Mai, așa cum se numea înainte ca regretatul Dan să se stingă Nicolae Secoșan

Trecem prin studio pentru câteva… rânduri. Și am spus că Fotbal minut cu minut nu ar fi existat fără Ion Ghițulescu. Din cabina 35 din strada „Bethelot, în 15 legături diferite, emisiunea se revărsa în toate colțurile țării, cu o audiență care ajuns, la un moment dat, conform unui studiu realizat de BBC, la opt milioane de urechi!

Și s-a încris în Ghencea! La microfon este Teoharie Coca- Cosma, vocea de la Sevilla:

Teoharie Coca- Cosma

“Fotbal minut cu minut a fost o eliberare din chinul zilnic pe care-l trăia societatea în acele vremuri, respiram un alt aer, o supapă de scăpare din tot ce se întâmpla. Veneam în întâmpinarea oamenilor și le aducem ascultătorilor evenimentele stadionului, toate informațiile, nu numai comentariul meciului. Oamenii, de la antrenori, conducători, jucători, spectatori ne primeu cu, să spus așa, multă grijă. Cu atenție, respect. Toți știam că suntem acolo să împărtășim isprava lor. Eu nu mi-am numărat comentariile. Îmi aduc aminte că am debutat în 1977, la o partidă în Trivale, însă am relaltat de la campionate mondiale, europene și nu doar fotbal. Canotaj, volei, multe alte sporturi, diferite evenimente, cu prezențe la trei ediții ale Jocurilor Olimpice. Dintre toate bucuriile, una este nemăsurabilă. Nu pot uita sentimentul de a asculta imnul țării mele de la mii de kilometri de țară, asta nu se uită, rememorează, pentru ProSport, comentatorul ajuns în prezent la venerabila vârstă de 79 de ani.

Am fost de mai multe ori pe toate stadioanele din țară, însă cea mai dragă arenă mi-a fost Ghencea – Teoharie Coca – Cosma

Goooooooooooooooooooooooooooooooooooooooool! S-a marcat la Ilie Dobre! Imaginația ne condamnă, mergem în Giulești, arena ce pare că s-a pliat perfect pe decibelii lui Iliuță. Și dacă am spus Ilie Dobre trecem la recorduri, învocăm spectacolul și redăm câteva pasaje dintr-o intervenție telefonică de la Radio Timișoara din cadrul unui remember excepțional realizat, în 2015, în emisiunea Arena Radio.

Au trecut decenii de la debutul meu. Am avut o pasiune pentru comentariul radio, când eram mic ascultam mult cum comentează Ion Ghițulescu, mai târziu pe Teodor Mateescu, pe Nicolae Secoșan și pe alții. Eram fascinat, iar în clasa a treia mi-am spus că eu o să devin comentator sportiv, atunci nu știam că îmi era mai ușor să ajung ministru, însă am trecut peste toate și mi-am îndeplinit visul. Am debutat la Buzău, la un meci între Gloria și Jiul Petroșani, după opt ani de probă, în care am stat pe acoperișul stadioanelor, pe pistă, m-am antrenat până am simțit eu că sunt pregătit. Eram cu Nicolae Soare care a transmis câteva minute din meci, după care m-a lăsat pe mine, singur, fără să mă avertizeze. Am avut trac și pot spune că nu a fost un debut reușit. Apoi am comentat de la Brașov, alături de Ion Ghițulescu, un meci cu Craiova Maxima. Am fost foarte atent, mai ales că brașovenii aveau niște tricouri pe care nu se vedeau numerele. Nu a contat, mi-a ieșt bine, iar Ion Ghițulescu m-a felicitat în fața tuturor”.

Pe Ilie Dobre l-a făcut celebru, printre altele, modul în care împodobea golul, în stil sud-american, iar să prinzi o reușită live cu Ilie Dobre la microfon era cu adevărat palpitant, savuros, spectaculos. “Am stilul meu de a comenta, urc și cobor și golul meu, fără respirație, durează timp de 31 de secunde, însă pot mai mult, am cinci recorduri mondiale. Nu am copiat pe nimeni, nu fac probe, așa simt, așa comentez, spunea Ilie Dobre cu trei ani înainte de a se retrage de la microfon.

Ilie Dobre

Între timp, în toamna lui 2018, reputatul comentator s-a pensionat, la fel cum au făcut-o mai toți colegii din generația sa. “Am transmis mereu cu patimă, am trăit meciul pentru că radioul a însemnat totul pentru mine. Acum mă retrag, trebuie să fac loc tinerei generații. Ies cu capul sus din scenă, dar nu aș mai rămâne chiar dacă aș fi dorit la Radio România Actualități. Nici pentru un miliard, sunt demn și renunț atunci când trebuie să o fac”, dezvăluit, pentru Libertatea, Ilie Dobre.

Înainte de notele arbitrilor trecem sub dealul Feleacului, la ilustrul Teodor Mateescu, responsabilul undelor pe zona Transilvaniei. Brașov, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș, Alba Iulia, Baia Mare, Cluj, Doru Mateescu a acoperit evenimentele sportive cu profesionalism, în peste 1000 de intervenții din sporturi precum fotbal, polo, volei, atletism. Anii au trecut și, în 2020, comentatorul dezvaluie că, în sfârșit, are timp să-și consulte biblioteca. Înainte de a răspunde întrebărilor, are o simplă rugăminte. “Te rog să scrii că eu am fost responsabilul pentru Transilvania. Nu Ardeal, Transilvania”. Cât depre nostalgie? “Nu mi-e dor de radio. Știți de ce? Pentru că nici lui nu-i mai e dor de mine. Să știți că a fost o viață frumoasă, însă când tragi linie și faci suma…îți dai seama că ai mai făcut-o și de dragul artei”, spune cu o voce ușor amară reputatul jurnalist. Raftul cu amintiri e însă plin și, într-un inteviu plin de fervoare oferit jurnaliștilor Alin Fornade și Valentin Năstăilă în ProSport, în urmă cu aproximativ 10 ani, Mateescu deschide o lume uluitoare. O viață închinată radioului și stadionului.  Eram o echipa de oameni de bună credință, de bună calitate. N-aș avea să fac niciun reproș. Mi s-a întâmplat să fac coordonarea la Universiada din 1981. Atunci am stat în direct nouă ore. Voicilă, Ghițulescu, Nicolae Soare si Secoșan erau pe teren și fiecare vroia să intre cât mai mult în transmisie”. Unul dintre corifeii undelor a vorbit și despre momentul în care s-a hotărât să lase definitive castile pe umeri și microfonul pe mute. Un derby al orașului pe care k-a slujit, Universitatea Cluj vs CFR, din 2008,  înaintea căruia fanii șepcilor – roșii au băgat în spital un cameraman de la jandarmerie. Teodor Mateescu pune degetul pe rană și crede că transmisia radio a meciurilor nu a putut ține pasul cu televiziunea, care, în zilele noastre, plătește și, inevitabil, face legea.“A fost ultima mea transmisie. Am renunțat din cauza acelui incident cu bietul cameraman care-și făcea datoria și, care, culmea, era fan al Universității. Mi s-a reproșat că nu am prins în transmisie și incidentul, pentru că ziarele de a doua zi au marșat pe acel eveniment. M-a indispus. A fost doar un pretext, fiindcă doream să mă retrag, simțeam un disconfort din cauza manierei în care se desfașoară meciurile. Sunt programate la ore ingrate. Am continuat să fac coordonare la meciurile din „B”, la Radio Cluj”.

Teodor Mateescu

În finalul inteviului oferit pentru ProSport, Mateescu s-a încumetat să le făcă un scurt portret colegilor de la Fotbal Minut cu minut:

Ghițulescu – Era un lider

Voicilă – Era elegant. Ne recomanda cu umor că misiunea noastă la microfon e să comunicăm doar minutul și scorul, să nu avem surprize

Secoșan – Reușea să transmită imaginea exactă a ceea ce se petrecea în arenă

Nicolae Soare – Era cel mai preocupat de acuratețea transmisiei, să nu greșească.

Bebe Minoiu – Era la coordonare mereu și se simțea cel mai presat.

Domozină – Era un spectacol în sine. E de neuitat, cred că era cel mai îndrăgit și de ascultători, și de colegi.

Ilie Dobre- Ilie se vrea un sud-american în mediul Carpato-Danubiano-Pontic (râde). Pe el îl prinde chestia asta, pe alții nu. Noi nici nu avem fotbal pentru astfel de manifestari.

Nu întotdeauna intri în transmisie liniștit, relaxat. Au fost foarte multe cazuri când deplasările se faceau cu trenul. Mi s-a întâmplat să ajung în ultimul moment sau, de două ori, să ajung după începerea partidei la Târgu Mureș și la Satu Mare. Cel mai drag stadion mi-a fost arena Clujului Teodor Mateescu

INTERVIU de GALĂ. 90 de ani, o viață închinată radioului și stadionului. De la Pele și numărul 10 de la Real Madrid, la singurătatea lui Hagi și până la cel mai drag stadion al carierei

Ion Ghițulescu / foto: radioresita.ro

Ion Ghițulescu (90 ani) este numele pomenit de către toți oamenii de radio menționați în acest articol, astfel că, ajunși în minutul 90,  ne retragem în studio pentru concluziile omului care și-a pus pentru prima oară vocea pe bandă la Fotbal minut cu minut. Amintiri din cabina 35, locul sacru în care s-a născut, pe 24 aprilie 1965, cunoscuta emisiune sportivă  radiofonică.

ProSport: Bună ziua! De la Pro Sport vă deranjăm, vrem să vă întrebăm despre începuturile emisiunii Fotbal minut cu minut.

Ion Ghițulescu: Mă bucur că își mai aduce cineva aminte de mine, să știți că mulți m-au uitat.

Fără să vă supărați, vă contrazic, am vorbit cu mai mulți dintre foștii dumneavoastră colegi, toți v-au pomenit ca fiind omul care le-ați împărtășit dragostea pentru radio și le-ați ghidat primii pași în această meserie nobilă.

Sunt onorat și le mulțumesc. Ce vreți să știți, s-au scris cărți despre acestă perioadă?

Cum a început totul, ideea, cât de greu a fost să porniți, de câtă nebunie și pasiune a fost nevoie?

Emisiunea constituie o perioadă importantă din viața mea. Eu am inventat și matinalul radio și Radio Vacanța, însă Fotbal minut cu minut îmi este precum un timbru lipit de suflet. Am urmat un model italian și francez. Am făcut încercări, probe, vreo trei luni înainte, iar din punct de vedere tehnic eram mai puțin pregătiți. Cu microfonul printre sportivi, așa se numea prima emisiune, înregistram pe bandă de magnetofon, iar magnetofonul avea 8-9 kg, astfel că nu era ușor. Apoi s-a numit Sport și muzică. La început cabina avea doar patru intrări, apoi s-a construit vestita cabină 35, cu 15 intrări, astfel că puteam să dăm legătura pe toate stadioanele. Bine, emisiunea cuprindea transmisia de la mai multe sporturi, chiar dacă, e adevărat, fotbalul era principal. Eu am ajuns cu șansa destinului în această postură, în radio vreau să zic.

Cum s-a întâmplat?

Părinții mei m-au pregătit pentru Chimie Industrială, însă tata a avut neplăceri cu tovarășa Ana Pauker, care l-a acuzat de divulgare de secrete către americani. Nu era nimic adevărat, datele erau publice, a fost condamnat la un an de închisoare. A făcut doi, însă mie mi-au spus de la facultate că pot să dau examenul, însă nu o să intru din cauza cazierului taătălui meu. Și nu am intrat. Apoi m-am dus la Educație Fizică și Sport, fără să le duc dosarul, am stat câteva luni, până când decanul, care îmi era o cunoștință, mi-a zis că trebuie să plec. Să plec eu, pentru că el nu mă putea de afară, neavând cum să demonstreze de ce m-a ținut lunile astea. Jucam baschet la clubul Flacăra și cei de acolo, pentru a mă ține la ei, mi-au spus că îmi găsesc un loc de muncă. Și așa am ajuns la radio.

Un joc al destinului, fericit pot spune eu. Alte probleme nu ați întâmpinat? Mă refer la cenzură.

Da de unde! În 1957 am fost pe punctul să nu fac emisiunile mai sus menționate. Am comentat un meci de tineret disputat, parcă, la Belgrad, România cu Anglia. Cu 10 minute înainte de final, scorul era 0-0, iar eu am lăudat selecționata noastră spunând că se ridică la valoarea adversarului, mai ales că Anglia este națiunea care a inventat fotbalul. A doua zi, unul dintre șefi mi-a transmis că am avut un comentariu reptilian, m-am târât în fața englezilor, astfel că o să propună suspendarea mea de pe post pentru trei ani. Neîmpăcat cu nedreptatea, am sunat și eu mai departe pe linia ierarhică, iar șefii cu alte grade mi-au spus că nu e nicio problemă din punctul lor de vedere, că am comentat perfect, replica celui care îmi dăduse interdicția fiind interesantă: “Nu știam că tovarășul Ghițulescu este de sticlă și nu suportă nici măcar o critică constructivă”. Dacă nu m-aș fi apărat, poate rămânea cum a fost stabilit, așa m-a mângâiat pe la tâmple critica constructivă a tovarășului.

1750 de evenimente sportive comentate. Care vă este cel mai drag stadion?

Uite că despre acest aspect nu m-a chestionat nimeni. Spun Republicii și mai spun fostul 23 August. Pe lângă fotbal, pe Republicii am avut onoarea să comentez 13 recorduri mondiale ale Iolandei Balaș.

Dinamo nu? Ați fost asociat, mulți ani, cu stadionul din Ștefan cel Mare…

Să știți că eu nu am fost dinamovist, prietenia cu Mircea Lucescu m-a făcut să par așa, de exemplu, când el a plecat la Hunedoara am comentat multe meciuri ale Corvinului. Soțiile noastre au fost colege de serviciu și, de aici, s-a dezvoltat și între noi o relație mai strânsă.

Care a fost cel mai mare fotbalist pe care l-ați comentat în cariera dumneavoastră?

(fără să ezite) Pele, la campionatul Mondial din 1966. Țin minte, tot m-ai întrebat de cenzură, că lui Ferenc Puskas nu am putut să-i pronunț numele și i-am spus, tot meciul, numărul 10 de la Real Madrid. Echipa marelui jucător maghiar, care fugise din țara lui pentru a putea juca la Real Madrid, avea meci în cupele europene cu Dinamo. La București nu a venit, de frică să nu fie reținut de comuniști, iar când am plecat la Madrid, pe aeroport, un tovarăș mi-a spus să nu cumva să-i pronunț numele, pentru mine acest jucător să nu existe. În 1994, marele Maradona, suspendat în meciul cu România, a stat în spatele postului nostru de comentariu. Nu o să uit niciodată cum, cu 10 minute înainte de final, supărat din cauza jocului colegilor lui, s-a ridicat și a plecat gesticulând nervos.

Și dintre forbaliștii români, care a fost preferatul dumneavoastră?

Dobrin și Hagi. Pot să îți relatez o întâmplare cu Hagi?

Vă ascult cu drag.

El era venit în București de puțin timp. Într-o zi, când am coborât de la Radio spre stația de tramvai de la Kogălniceanu, sprijinit de un gard, amărât, l-am văzut pe Hagi. S-a uitat la mine lung și mi-a zis: “Nea Ioane! Mă simt atât de singur în București”. L-am încurajat, era un copil, i-am spus că o să-și facă prieteni și o să ajungă mare.

Am o curiozitate. De ce nu ați comentat și la tv?

(râde). Pentru că vorbeam mult domnule dragă. Mie mi-a plăcut să vorbesc mult, iar la televizor se vorbește mai puțin. De exemplu Țopescu. Și el a început tot la radio, a fost colaborator la noi. El se documenta enorm, îmi aduc aminte că mai dormeam cu el în cameră în deplasări și, noaptea, înaintea evenimentelor, decupa din ziare, nu dormea, își făcea documentarea. A doua zi îl rugam să îmi dea și mie, eu, la radio, nu puteam să stau atât de mult aplecat pe documentare, pe mine mă interesa să am ochii pe minge, ascultătorul meu vedea prin cuvintele mele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat: 04 04. 2020, 08:15