SPECIAL | „Aveam artera femurală secționată. Piciorul îmi rămăsese dincolo de metalul parapetului care se afla între mine și ușa mașinii”. Povestea unicului român care practică snowboard cu un picior amputat

Mihăiță Papară este singurul român cu o amputație trans-femurală care practică snowboardul. Și-a pus în gând să ajungă la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018 din Coreea de Sud, iar pentru asta se pregătește intens. ProSport îți spune povestea unui om cu o voință de fier. ProSport vă spune povestea unui român care își autodepășește limitele în fiecare zi.

Începem abrupt. „Acum 10 ani, pe 3 septembrie 2005, am avut un accident de mașină. Nu știu dacă șoferul din fața mea nu m-a văzut ori m-a blocat intenționat ca să nu-l depășesc, știu doar că încercând să îl evit am tras de volan și am călcat puternic frâna. Am lovit parapetul metalic de protecție de pe marginea stângă a drumului”, își amintește Mihai. Metalul a trecut prin radiator, pe lângă blocul motor, prin bord pe sub volan, prin șofer, prin ușa din spate a mașinii. „Luasem la autostop un cuplu. Din fericire, ei nu au pățit nimic. Le datorez enorm, pentru că ei mi-au acordat primul ajutor și au sunat la Urgență. Aveam artera femurală secționată, piciorul, de deasupra genunchiului, îmi rămăsese dincolo de metalul parapetului care era acum între mine și ușa mașinii. Ei m-au scos din mașină, nu aș fi putut ieși singur”.

Dintr-un tânăr activ și energic, la 25 de ani s-a trezit infirm, cu piciorul stâng amputat de la coapsă în jos

Un elicopter SMURD l-a transportat la Târgu Mureș. Cu exact o săptămână înainte zburase pentru prima dată singur cu parapanta. Dintr-un tânăr activ și energic,  la 25 de ani s-a trezit infirm, cu piciorul stâng amputat de la coapsă în jos. Au urmat luni de recuperare medicală în care a căutat neîncetat informații despre cazuri similare, despre persoane care au suferit amputații dar care să-și fi revenit. „Nu am găsit niciun fel de informații pe siteurile românești, doar câte ceva în SUA și Franța. Asta m-a făcut ca în 2007, împreună cu părinții mei să pun bazele unei asociații non-profit care să ofere sprijin și informații celor aflați în situații asemănătoare și familiilor acestora”(www.asocpm.ro)

În iarna lui 2006 s-a urcat pentru prima dată după accident pe placa de snowboard, folosind o proteză simplă, de oraș. Sora lui l-a ajutat. Din momentul acela a înțeles că handicapul nu-l poate împiedica să ducă o viața normală și să practice sport. „În martie 2012 am mers împreună cu un grup de prieteni la schi. Toată lumea din grup și-a închiriat echipament, iar începătorii au tocmit instructori. Deși știam cât de greu este să mă dau pe pârtie cu proteza de oraș, am decis să încerc iar. A fost foarte complicat și dureros, dar cu  ajutorul instructorului am reușit la sfârșitul zilei să cobor pârtia pentru începători fără să cad. De la acesta am aflat de un italian, Gregory Leperdi, sportiv cu handicap din Torino, care făcea snowboard folosind un mecanism de genunchi special, o invenție nouă. Am luat legătura cu Greg, iar în iulie 2012 m-a invitat să testez mecanismul conceput special pentru snowboard. A durat câteva zile până am găsit reglajele corecte, dar experiența a fost fantastică!”, povestește Mihai.

Ulterior a reușit să-și achiziționeze o proteză mai simplă, din SUA, mult mai ieftină, dar cu care poate face sport și care îi permite să participe chiar și la competiții internaționale. „Am mai fost să testez un astfel de mecanism și în 2014. Am discutat cu reprezentanții din București ai firmei, am vrut să-l închiriez pentru ca nu-mi permiteam să-l cumpăr, dar firma respectivă mi-a explicat că nu se poate. Așa că în momentul de față folosesc ceea ce am”, spune omul care-și testează limitele la fiecare antrenament.

În noiembrie 2014, în Olanda, el a participat la prima competiție internațională. A terminat pe ultimul loc. „Eram trist, iar colegii francezi m-au văzut. Mi-au explicat că trebuie să privesc mai limpede contextul: ceea ce am reușit eu este o adevărată performanță în condițiile în care proteza de sport îmi fusese realizată cu doar patru săptămâni înainte, când experiența mea în sportul ăsta nu era grozavă, când echipamentul pe care îl foloseam era slab și de proastă calitate, în condițiile în care mă antrenasem doar trei zile pe zăpada artificială din Belgia și fără antrenor, pentru că atât a fost posibil. „Ești numărul 12 în lume!”, mi-au spus. Și așa era. Eu am învățat sportul ăsta după amputație. Cei de pe podium au mulți ani de când practică acest sport, unii au fost sportivi de performanță înainte să devină persoane cu handicap, alții sunt finanțați, dar asta nu mă descurajează. Îmi place foarte mult și știu că pot mai mult. Când am plecat de acolo, am înțeles că de fapt gustasem din pocalul victoriei. Trecusem linia de sosire. Nu fusesem descalificat. Dar cel mai important, nu abandonasem”.

„Vom privi viața cu ochii unui învingător, vom privi viața ca pe un dar minunat cu care am fost binecuvântați”

Săptămâna aceasta, sportivul e prezent în Austria, într-o tabără de antrenament organizată de Comitetul Paralimpic Internațional. Vor fi prezenți 17 sportivi din cinci țări, iar Mihai va fi însoțit de antrenorul său, Dan Marcu, instructor de snowboard din București. În actualul sezon, Mihai va reprezenta România în concursuri internaționale în Olanda, Spania și Franța. Însă e limitat la competițiile din Europa. „Îmi doresc să merg la toate. Dacă aș avea finanțare, aș participa și la competițiile din SUA și Canada, dar nu îmi permit. Para-snowboardingul este un sport foarte scump, iar Comitetul Paralimpic Român are buget redus. Dar sunt în căutare de sponsori care înțeleg fenomenul și care doresc să se implice. Merg singur, dar nu renunț”. Cel mai important sprijin îl găsește în sânul familiei. Iarna aceasta va fi specială, pentru că plănuiește să o ducă pe pârtie și pe fiica sa, în vârstă de doi ani și jumătate. „E grozavă: când vede filmările făcute la antrenamente, flexează genunchii și imită mișcările de pe placă. Băiețelul nostru e prea mic, trebuie să mai așteptăm”

„Îmi doresc foarte mult ca mesajul meu să ajungă la toți cei care au suferit o dramă similară cu a mea. Îi încurajez să facă sport și să trăiască în continuare cu zâmbetul pe buze. Să-și urmeze visele și să treacă dincolo de linia de sosire, să înțeleagă că limitele ni le trasăm noi și că odată ce le-am depășit, vom privi viața cu ochii unui învingător, vom privi viața ca pe un dar minunat cu care am fost binecuvântați”, încheie Mihăiță. E mesajul unui om care nu a căzut în mlaștina depresiei după accident, e mesajul unui om cu un caracter de fier, un om care ia viața în piept zi de zi și își fixează noi ținte.

 

 

Publicat: 19 10. 2015, 09:26
Actualizat: 19 10. 2015, 09:47