Șoc în lumea tenisului! Toți așteptau NUNTA, ea i-a dat papucii

Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova a anunțat, vineri, la US Open, că s-a despărțit de jucătorul sloven de baschet Sasha Vujacic, cu care era logodită și cu care forma unul dintre cele mai mediatizate cupluri din lume.

Sportiva a menționat că despărțirea a avut loc în primăvară, punând astfel capăt zvonurilor care anunțau o căsătorie în noiembrie la Istanbul, unde joacă în prezent Vujacic.

Programul carierelor noastre a făcut ca întâlnirile să fie foarte greu de realizat, mai ales după transferul lui în Turcia” , a explicat Șarapova, care a precizat că despărțirea a avut loc în condiții amiabile. Motivul i-a făcut pe mulți să zâmbească, iar cârcotașii au explicat că acesta nu poate sta în picioare, în condițiile în care ea oricum era plecată în turnee aproape tot anul.

Vujacic, 28 de ani, a anunțat logodna cu Șarapova în octombrie 2010, când juca la Los Angeles Lakers, echipă alături de care a câștigat titlul NBA în 2009 și 2010.

sursa: Mediafax

Publicat: 01 09. 2012, 12:05
Actualizat: 01 09. 2012, 12:06