Reacția lui Kim Brennan, campioană olimpică la canotaj, după ce numele său a apărut în scandalul de dopaj: „Am folosit adrenalină doar în scopuri terapeutice!”

Sportiva din Australia, Kim Brennan, campioană olimpică la Rio în proba de simplu vâsle a reacționat imediat după ce numele ei a apărut pe cea de-a treia listă publicată de hackerii de la Fancy Bear.

Kim Brennan și-a exprimat dezamăgirea că numele ei a fost inclus în acest scandal și spune că singura ei vină este că și-a injectat adrenalină, ca urgență medicală, la indicațiile doctorilor.

„Am luat acea substanță pentru a combate o reacție alergică severă. Mi-a fost administrată de către doctorii de la secția de urgențe a spitalului și în niciun caz nu am vrut să îmi îmbunătățesc performanțele sportive. Am fost extrem de bolnavă și acum sunt foarte supărată pentru că istoricul meu medical a fost făcut public.” a spus Brennan, conform Reuters.

Tratamentul despre care vorbește sportiva din Australia i-a fost adiministrat în ianuarie 2014, iar oficialii canotajului australian spun că atât Brennan, cât și un alt sportiv ce apare pe aceeași listă, Alexander Belonogoff au primi acceptul medicilor de a folosi EpiPen, un dispozitiv auto-injector care este folosit de către cei care suferă de alergii puternice.

„Noi, la federația de Canotaj, nu am făcut altceva decât să respectăm indicațiile date de către medici în cazul celor doi sportivi. Substanțele pe care aceștia le-au luat sunt folosite doar în scopuri terapeutice și în niciun caz pentru a îmbunătăți performanțele sportivilor.” a declarat și Peter Fricker, medicul lotului de canotaj al Australiei.

Brennan Kimberley, în vârstă de 31 de ani este campioană mondială și olimpică. La Jocurile Olimpice de la Rio a câștigat medalia de aur la proba de simplu vâsle, în timp ce Belonogoff Alexander, în vârstă de 26 de ani a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio în proba de patru rame fără cârmaci.

Informațiile sunt dezvăluite de gruparea rusă Fancy Bear, numită de către ofițerii departamentului de securitate cibernetică al Statelor Unite drept APT28. Cu puțin timp înainte de apariția celei de-a treia liste, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că „aceste date medicale ridică serioase semne de întrebare”.

Mediafax

Publicat: 17 09. 2016, 11:57
Actualizat: 17 09. 2016, 11:58