Proiect incredibil: noua echipă care își face loc pe harta Ligii 1:** „Putem face asta în patru ani!” MINUNEA gândită de omul record

Fostul rapidist s-a lăsat de fotbal și s-a întors la Miercurea Ciuc. Aici a preluat echipa locală, iar peste câțiva ani vrea să o ducă din liga județeană în primul eșalon.

Ilyeș își menține forma fizică pedalând câte 20 de kilometri pe zi
Membru fondator, antrenor, poate și jucător

Ascuns printre păduricile care împânzesc și înverzesc vara zona Tușnadului, drumul care leagă Miercurea Ciuc de Brașov șerpuiește liniștitor până la destinație. La cei 35.000 de locuitori ai săi, Ciucul nu este tocmai orașul care să te impresioneze în aparență, cumva la fel ca fostul fotbalist chelios care la aproape 39 de ani s-a întors acasă pentru a mai bifa un obiectiv al carierei.

Vizita ProSport l-a găsit pe Robert Ilyeș, mijlocașul-record al sezonului trecut al Ligii I (a fost cel mai vârstnic fotbalist al campionatului), pedalând pe bicicletă între primărie, casă și stadionul local. În acest fel face peste 20 de kilometri zilnic. „M-am retras ca jucător profesionist, cel puțin de la nivelul înalt”, spune fostul fotbalist cu o oarecare mândrie în glas. Ciudat, pentru că în general, un astfel de moment nu-i tocmai prilej de bucurie. O avea el motivele lui, ne gândim…

Și chiar așa e. Împreună cu autoritățile locale, Ilyeș vrea ca în această zonă a țării să se vorbească și de fotbal. Aici, vara se pun crosele în cui, lacătul pe ușa patinoarului și pasiunea intră în vacanță. Fostul mijlocaș vrea ca în viitor, fotbalul să fie la modă și în Harghita. „Cred că sunt cel mai important produs din ultimii zeci de ani ai fotbalului de aici. M-am gândit că dacă tot mă mai țin picioarele și m-am întors definitiv acasă, să ajut puțin, să dau ceva înapoi, cum se zice”, începe povestea Robert în timp ce își scoate bicicleta pe poarta casei sale.

„Aș vrea să mai joc ceva ani”

„Mergem să vă arăt că sunt condiții și se poate face treaba”. Un pic nedumeriți ne urcăm în mașină și-l urmăm pe omul de pe Mountain Bike. La un pas de promovarea în Liga a III-a, vechea echipă a intrat din această vară într-o altă eră. S-au pus bazele unei noi societăți, la care Ilyeș este unul dintre membrii fondatori, iar acum începe reconstrucția… Sau chiar construcția. „Cei de aici n-au fost decât o dată sau de două ori în «C». Eu cred că vom face ceva frumos, mai ales că vreau să joc și eu încă ceva ani”, spune Ilyeș, care își va asuma și rolul de antrenor la echipa fanion a orașului. „Ne ajută primăria, avem un buget bun, dar e păcat că s-a pierdut promovarea, am fi câștigat un an”. Acesta este piatra de moară cu care Ilyeș pornește la drum. Lucrurile ar putea lua totuși o turnură fericită. Cu multe echipe retrase din eșalonul trei, Miercurea Ciuc ar putea primi un loc în Liga a III-a doar cu acceptul FRF, care ar trebui să dea un aviz în acest sens.

150 de juniori
Infrastructura există și ne este prezentată tot de fostul fotbalist, actualul antrenor-jucător. Avem un stadion care, e drept, arată îngrijorător, dar autoritățile au garantat sprijinul. Lângă, un teren sintetic în aer liber, și-un altul acoperit, care este proprietatea lui Ilyeș. Aici se antrenează zilnic cei peste 150 de juniori ai clubului și cei cu care mijlocașul vrea să aducă performanța la Ciuc. La final, îndrăznim să întrebăm care ar fi finalitatea proiectului, obiectivul final. Nu stă să se gândească mult și spune: „Liga I. Putem face asta în patru-cinci ani”. Până acolo mai e mult de pedalat pentru Ilyeș, însă dacă va arăta aceeași determinare ca pe teren, fostul rapidist va ajunge cu siguranță unde și-a propus.

Vor să mute Austria în inima Harghitei

Un alt proiect pe care Ilyeș l-a început este cel care vizează construirea unei baze moderne de antrenament în munții Harghitei. Pe un platou aflat la câțiva kilometri de Miercurea Ciuc, fotbalistul, împreună cu un grup de investitori nemți, vor să mute vara echipele românești din Austria. „Vrem să facem minimum 5 terenuri de iarbă, condiții de top, plus vestiare, un hotel. Poate echipele din România vor alege această variantă, mai ales că va fi mult mai ieftină. Acum suntem la început, ne luptăm cu hârtiile, pentru că vrem să atragem și niște fonduri europene în toată această treabă”, dezvăluie Ilyeș coordonatele lucrării.

Avem niște jucători tineri foarte buni, fotbalul românesc are resurse. Eu l-am văzut atent pe Bumba, care acum s-a accidentat, dar crescut bine, va ajunge mare

Foto: macheta stadion Brașov

Publicat: 12 07. 2012, 21:07
Actualizat: 12 07. 2012, 22:26