Prima reacție a lui Răzvan Burleanu după decesul lui Didi Prodan! Mesajul transmis de președintele FRF

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a postat un mesaj de condoleanțe pe site-ul său personal. Este prima reacție pe care președintele Federației Române de Fotbal o are după tragedia care a lovit fotbalul românesc miercuri seară.

„Astăzi pleacă dintre noi un fotbalist excepțional și un patriot, Daniel Prodan, a cărui carieră va rămâne un reper pentru generațiile viitoare. Indiferent de ce se poate întâmpla în viață între oameni, respectul meu pentru performanțele unui asemenea jucător va rămâne totdeauna același. Nu am dorit ca prin prezența mea la ceremonia funerară de astăzi să nasc eventuale reacții din partea unora care își promovează interesele personale în fotbal, manifestări care să întineze memoria celui care a fost Daniel Prodan. Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!”, se arată în mesajul postat de Burleanu pe blogul său personal.

Înmormântarea lui Daniel Prodan, fostul internațional român decedat la 44 de ani, va avea loc sâmbătă, la ora 13:00, la cimitirul „Sfântul Ilie” din Pipera.

 După ce a fost depus, vineri, la Arena Națională, unde sute de oameni i-au adus un ultim omagiu, sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului fundaș central a fost adus din nou la capela Bisericii „Sfântul Ilie”, iar astăzi va fi depus la cimitirul cu același nume, unde va fi înmormântat. La funeralii sunt așteptați să participe foștii colegi, prieteni și colaboratori.

Fostul fotbalist Daniel Prodan a încetat din viață în urma unui infarct, miercuri seara, la vârsta de 44 de ani. Prodan a jucat la Olimpia Satu Mare, Steaua București, Atletico Madrid, Glasgow Rangers, Rocar București, FC Național și Messina. La echipa națională, fostul fundaș a strâns 54 de selecții.

Publicat: 19 11. 2016, 12:42
Actualizat: 20 11. 2016, 18:49