Președintele Traian Băsescu decide neacordarea grațierii lui George Becali

Președintele Traian Băsescu a decis, vineri, neacordarea grațierii individuale lui George Becali ca urmare a analizării dosarului de grațiere a acestuia, decizie transmisă solicitantului.

„Președintele României, domnul Traian Băsescu, a decis, vineri, 28 martie a.c., neacordarea grațierii individuale a domnului George Becali ca urmare a analizării dosarului de grațiere a domniei sale. Decizia domnului președinte Traian Băsescu a fost transmisă solicitantului grațierii”, se arată într-un comunicat al Președinției remis agenției MEDIAFAX.

Becali are de executat o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.

Finanțatorul Stelei a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

El a depus, în timpul detenției, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.

În primul său interviu acordat din detenție, Becali se plânge că nu a fost lăsat să stea cu familia atât cât îi permite legea și să fie operat, fără pază, în străinătate. De asemenea, el spunea că cere „de o sută de ori” grațierea și crede că președintele Traian Băsescu îl va grația „până în Paște”.

În același interviu, finanțatorul Stelei l-a rugat pe șeful statului să îi acorde o audiență, pentru a-i spune „ce se întâmplă în pușcăriile din România”. „Nu te educi la pușcărie. (…) Ce e în pușcăriile din România este inadmisibil”, a explicat Becali.

Președintele Traian Băsescu declara, recent, despre grațierea lui George Becali, că „gândește profund” și că nu este o decizie ușoară, el adăugând că va discuta și în privința sesizării făcute de Becali cu privire la tratamentul din închisoare.

„Am înțeles că se plânge de tratamentul din închisoare. Va trebui să am o discuție, în perioada următoare, pentru că are dreptul să facă o astfel de sesizare. Dânsul cred că reclamă modul de funcționare a Administrație Penitenciarelor și am obligația să văd de ce această administrație nu funcționează. Vă asigur că foarte curând voi avea un răspuns și îl voi face public”, a spus Traian Băsescu.

Despre cererea lui George Becali de a fi grațiat, președintele Traian Băsescu a spus: „Gândesc profund”. Președintele a continuat: „Serios, e un om într-o situație dificilă, iar eu sunt într-o situație și mai dificilă, pentru că nu discutăm de o femeie cu patru copii acasă, nu discutăm despre o bătrână de 80 de ani care a mutat gardul. Vreau să mă înțelegeți că nu este o decizie ușoară”. Întrebat în legătură cu faptul că Becali s-a arătat încrezător că până de Paști va fi acasă, Traian Băsescu a răspuns: „Toți credem în câte ceva”.

Președintele preciza că Ministerul Justiției a avizat negativ cererea de grațiere a lui George Becali.

Potrivit Legii 546/2002, grațierea este măsura de clemență luată de președintele României, ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanță ori în comutarea acesteia în una mai ușoară. Grațierea individuală se acordă la cerere sau din oficiu, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Cererea de grațiere individuală se adresează președintelui și poate fi făcută de persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia sau de soțul persoanei condamnate, ascendenții, descendenții, frații, surorile ori copiii acestora, precum și de aceleași rude ale soțului persoanei condamnate.

În vederea exercitării prerogativei de grațiere, președintele poate solicita avize consultative de la Ministerul Justiției, care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării. De asemenea, atunci când consideră necesar, președintele României poate solicita informații organelor administrației publice locale, conducătorului locului de detenție, organelor judecătorești și ale parchetelor, organelor de poliție și altor instituții publice, precum și comandantului unității, pentru condamnații militari.

Publicat: 28 03. 2014, 12:28
Actualizat: 28 03. 2014, 13:12