Povestea nesfârșită a unui titlu dubios. Balint despre Poli Timișoara – Urziceni 1-2, din 2009: „Am niște semne de întrebare și la doi-trei dintre jucători”. ProSport a scris deja despre suspiciunile lui Rednic la înfrângerea suferită de Dinamo, în același sezon, tot cu Urziceni

Povestea dubioasă a campionatului câștigat în 2009 de Unirea Urziceni, după o luptă până aproape de final cu Dinamo și Poli Timișoara, este readusă în prim-plan de Gabi Balint, antrenorul bănățenilor în finalul acelui sezon. Într-un interviu acordat site-ului pressone.ro, fostul internațional mărturisește că eșecul suferit cu Unirea Urziceni în penultima etapă a acelui campionat, 1-2 la Timișoara, nu și-l poate explica nici azi, iar unele lucruri petrecute atunci i-au trezit bănuieli.

„La Timișoara am ocupat locul secund, echivalentul unei participări în preliminariile Ligii Campionilor. Mai mult, am fost la o repriză de titlul de campioană și nu îmi explic nici acum ce s-a întâmplat”, a spus Balint în interviul despre viața sa, acordat la împlinirea a 50 de ani, pe 3 ianuarie. „Nu înțeleg, nu înțeleg nimic. Aveam 1-0 la pauză. Apoi le-a dat cam ușor arbitrul un penalty, acolo s-a umblat, asta-i părerea mea, a fost ceva. Chiar dacă era italian, dar era mai ușor să umbli la arbitrii străini”, bănuiește antrenorul. „Mai am niște semne de întrebare și la doi-trei dintre jucătorii mei, dar asta e, acum nu mai contează și nu pot să acuz pe cineva. Ceva mă sâcâie, ceva îmi scapă, nu înțeleg. (…) Nu mai stau acum să mă gândesc, mi-au ajuns zvonurile pe care le-am auzit după mulți ani legate de meciul acela. Știți cum e, lumea vorbește și, de multe ori, în fotbal, se aruncă mizerii numai ca să te atace”, a încheiat Balint.

Interesant este că, atât în privința arbitrului, cât și a evoluției unora dintre propriii jucători, Gabi Balint vine alături de un alt fost coleg de generație, de asemenea antrenor. Mircea Rednic, în acel sezon 2008-2009 pe banca echipei Dinamo, a dezvăluit acum câteva luni, în ProSport, că are mari suspiciuni în privința acelui campionat și că bănuiește că înfrângerea suferită în etapa a 32-a, 0-1 la Urziceni, a fost posibilă din cauza trădării lui Cristi Borcea. Investigațiile ProSport au scos la iveală lucruri foarte interesante, legăturile politice strânse pe care le avea patronul de la Unirea, Bucșaru, cu conducătorii României în acel moment. Ca și Balint, Rednic a făcut referire la arbitrul străin al partidei Urziceni – Dinamo (un spaniol).

„Cel mai grav e când se vând jucători pentru meciuri la pariuri. Se învârt bani mulți, agenți, mafioți”


Gabi Balint spune că își dă seama când un meci e blat fără să aibă nevoie de probe

În interviul pentru pressone.ro, Balint vorbește și despre meciurile aranjate din Liga 1 – subiect tabu la DigiSport, post care transmite campionatul și unde fostul internațional e angajat ca specialist. „Niciodată n-am avut probe, deși câteodată nici n-ai nevoie, îți dai pur și simplu seama. Cred că la un moment dat se pot face și meciuri aranjate, nu ai cum să nu faci într-o viață de fotbalist. Unele se pot face direct pe teren, când același rezultat, un egal de exemplu, le convine ambelor formații. Cel mai grav e când se vând jucători pentru meciuri la pariuri. De aici a început toată nebunia. E o problemă foarte mare, se învârt bani mulți, agenți, mafioți din umbră”, a declarat Balint.

ProSport a publicat, în urmă cu mai multe luni, o înregistrare video postată chiar de Gabi Balint pe contul său de Facebook și care cuprindea secvențe din autocarul României acum 26 de ani, în timpul Mondialului din 1990, din Italia. La un moment dat, în timp ce jucătorii comentau rezultatele competiției care era în plină desfășurare, se aude cum cineva, un fotbalist care nu apare în cadru, exclamă: „Îți dai seama ce cotă de pariuri a fost?”. Un altul îi răspunde: „1 la 20″. Un al treilea personaj punctează: „Bravo lor!”. E greu de spus la ce meci se refereau membrii Generației de Aur, dar până la data când a fost filmată secvența respectivă două meciuri se încheiaseră cu surprize mari: Argentina – Camerun 0-1 (chiar în grupa României) și Costa Rica – Scoția 1-0.

Poli Timișoara – Unirea Urziceni, meci de 1 pauză, 2 final

ProSport a publicat, în ultimii ani, nenumărate articole despre mafia pariurilor la care face referire, în finalul interviului din pressone, și Gabi Balint. Numai în ultima parte a lui 2015, ProSport a dat publicității fragmente dintr-un raport de uz intern pe care Comisia de Integritate a FRF l-a trimis la Comisia de Disciplină și care incrimina 10 partide aranjate la pariuri în sezonul trecut de Gloria Buzău. Reporterii ProSport au surprins în flagrant antrenori și conducători de cluburi care pariază, deși regulamentul interzice acest lucru, și au publicat mărturiile unor fotbaliști care acuzau că au fost forțați de antrenori și conducători să piardă unele meciuri pe care se pariaseră sume mari de bani.

Suspiciuni există și asupra partidelor din sezonul 2008-2009. Meciul Poli Timișoara – Unirea Urziceni 1-2 (1-0) face parte dintre ele, atât evoluția meciului, cât și a scorului fiind reclamate ca dubioase de unii oameni din fotbal. Cota obișnuită la pariuri a unui meci în care gazdele conduc la pauză, iar oaspeții câștigă la final ajunge la peste 30.

Publicat: 04 01. 2016, 15:04
Actualizat: 04 01. 2016, 15:12