Pițurcă: „Nu sunt prostul lui Dinu sau al lui Meme!”

În fiecare dimineață Prosport vă oferă cele mai interesante articole apărute în presa românească. Revista presei adună cele mai bune materiale și interviuri apărute în toate ziarele zilei în curs.

Victor Pițurcă și-a continuat atacurile la adresa celor care l-au tot criticat în ultima vreme, după ce naționala a practicat un fotbal șters în startul campaniei de calificare la Cupa Mondială din 2010.

Pițurcă a lămurit mai întâi conflinctul cu Dan Petrescu: "Am discutat cu el între timp și mi-am cerut scuze, pentru că am interpretat o declarație denaturată de-a lui", iar apoi i-a înțepat din nou pe Meme Stoica și Cornel Dinu, spunând că s-a abținut prea mult să nu le dea replici.

"I-am tot ignorat, dar nu mai puteam suporta și a trebuit să le răspund. M-au atacat urât: ba sunt demodat, ba incult… Păi ce? Am ajuns prostul lor? Dinu tot repeta că n-am citit nicio carte. Nu sunt profesor de literatură sau de istorie, ci antrenor. El când comentează zici că antrenează, iar când antrena a avut numai rușini. Iar despre Meme ce să spun? E aberant să creadă cineva că pe mine m-a lucrat "domnul Nimeni". "Coana Mița", care dă din fund când traversează terenul, are birou la București și stă pe bancă la meciuri, ca să dea bine la TV. Zice că n-am avut performanțe la Steaua, dar acolo eu am construit, n-am aruncat cu milioane de euro pe jucători", a explicat Pițurcă într-un interviu acordat cotidianului "Libertatea".

Selecționerul a afirmat apoi că aprecierile din presă, referitoare la faptul că el nu mai are aceeași motivație pentru munca de la națională, nu sunt veridice și că momentul prost al tricolorilor va trece. "Și eu, și tot corpul tehnic muncim la fel de mult. Numai că, uneori, fotbalul nu-ți iese așa cum vrei. Sunt mii de motive pentru care naționala nu e într-un moment bun, dar ne vom redresa".

Publicat: 19 09. 2008, 09:09
Actualizat: 19 09. 2008, 10:27