Ori Timișoara, ori toată țara!

Răzvan Lucescu e împărțit între perspectiva de a fi selecționer și o posibilă ofertă de lux a lui Marian Iancu.

Love-story-ul care a început în urmă cu trei ani între Marian Iancu și Răzvan Lucescu poate avea un happy-end în această vară. Însă, ca și în 2006, între Răzvan Lucescu și Timișoara stă o nouă ispită: echipa națională.
„Dacă Răzvan Lucescu nu mai vine la Timișoara, înseamnă că trăim la Ouagadougou“, spunea Iancu când vedea că omul pe care îl anunțase oficial drept antrenor al bănățenilor se răzgândea și dădea semne că va rămâne la Rapid. „Îmi pare rău că nu îmi pot ține cuvântul față de domnul Iancu. Îl voi respecta toată viața“, replica Răzvan. Problema revine pe tapet la trei ani distanță.

Primul a mutat Iancu

Rămas fără antrenor în iarnă, după ce l-a concediat pe Uhrin jr, Iancu a încercat încă de atunci pista Răzvan. „Nu acum“, a spus acesta, așa că s-a ajuns la numirea lui Gabi Balint. Nemulțumit de evoluțiile echipei, patronul Timișoarei n-a abandonat ideea. Răzvan, motivat cu un proiect interesant și cu obiective mai mari decât la Brașov, e tentat să accepte o ofertă concretă.

Lupescu a adus îndoielile

România – Serbia 2-3, Austria – România 2-1, Pițurcă, out! Rămas fără antrenor la națională, Ionuț Lupescu a început să-și calculeze pașii. „Mircea Lucescu este prioritatea“, a spus directorul general al FRF, chiar dacă știa că seniorul este greu de adus. Din acest motiv, rezerva era chiar fiul acestuia. Răzvan a fost și el contactat în ultima săptămână, lucru dezvăluit apropiaților. Dacă, la începutul returului, îi era clar că viitorul său va însemna Timișoara, Lucescu are acum dubii. Chiar dacă echipa națională este un vis pentru orice tehnician, Răzvan nu vrea să riște un eventual eșec, care îi va șifona serios imaginea pentru care a trudit în ultimii patru ani.

Marian Iancu: „Hagi e cel mai bun pentru echipa națională“

Apariția lui Lucescu jr pe lista antrenorilor doriți la națională i-a dat fiori reci lui Marian Iancu. După ce l-a scăpat în 2006, finanțatorul Timișoarei nu mai vrea să dea greș. Pe această linie se înscrie și ultima sa declarație: „Hagi e cel mai potrivit pentru echipa națională“. Iancu l-a „înțepat“ pe „Rege“ de mai multe ori după despărțirea acestuia de bănățeni, iar acum îl propune la cârma reprezentativei pentru că îl vrea pe Răzvan pentru el.

De ce nu mai stă la Brașov

Pentru a ajunge sub Tâmpa, Răzvan Lucescu a refuzat și pe Dinamo, și pe Timișoara.  Apoi, și Rapidul a încercat să tragă de el pentru o revenire, dar tehnicianul a fost ferm pe poziție. Visul său a fost să construiască o echipă mare la Brașov numai că, între timp, și visul s-a mai dezumflat. Răzvan e dezamăgit și simte că a ajuns într-un punct mort: investițiile făcute de patron nu mai sunt chiar ca pe vremuri, publicul nu e deloc alături de echipă așa cum și-ar fi imaginat el și chiar jucătorilor le e greu să-și dezvolte o mentalitate de echipă mare.

Publicat: 12 04. 2009, 08:02
Actualizat: 12 04. 2009, 08:11